Povestea Maitreyi, încă ascultată cu sufletul la gură de liceenii clujeni

La cei zece ani de activitate de la Centrul Clujean pentru Studii Indiene, dr. Mihaela Gligor încă intră în liceele clujene și vorbește tinerilor despre cartea care a inspirat-o, romanul „Maitreyi”. Ea însăși are o poveste care dă aripi tinerilor care citesc. Și-a urmat pasiunea, muncește enorm, a fost răsplătită cu numeroase premii naționale și internaționale. Cel mai prețios cadou însă făcut sieși și românilor este Centrul pentru Studii Indiene de la Cluj. Într-un interviu acordat Făcliei, dr. Mihaela Gligor dezvăluie din frumusețea pasiunii pentru India.

Câtă forță poate avea o carte

Reporter: Surprinzător, câtă pasiune poate stârni o carte, în cazul de față, cartea „Maitreyi”, scrisă de Mircea Eliade. Cum a fost în cazul tău?

Dr. Mihaela Gligor, fondatorul și directorul Centrului Clujean pentru Studii Indiene, UBB: Recent, am fost la Colegiul „George Coșbuc” la o clasă de a IX-a să le vorbesc despre romanul „Maitreyi”. M-au întrebat cum am făcut toată treaba asta cu Centrul Indian? A început în clasa a XII-a când am citit romanul „Maitreyi”. Deși îmi doream să vin la Cluj la Facultatea de Drept, după aceea am ales filosofia pentru că Eliade a făcut filosofia. ”Uite, mami, tati, a ajuns în India. Vreau și eu.” Ai mei nu au avut ce să facă. M-au lăsat în pace să dau la Filosofie. Nu am intrat din prima că erau foarte mulți pe un loc atunci, dar am perseverat și am intrat cu bursă. Am terminat Filosofia. Nu era ce îmi închipuiam că este. Dar India rămăsese, acolo, în fundal. Mă tot gândeam „Oare cum ar fi dacă m-aș duce în India?” Am terminat masteratul, doctoratul. Și m-am angajat la Academia Română în anul 2006. Eram un fel de secretară la filială. La începutul anului 2007, într-o dimineață, m-a sunat șefa că este un profesor din India care vrea să se întâlnească cu președintele Camil Mureșanu și că trebuie să stau cu el până sosește președintele. Am stat de povești cu profesorul indian și am aflat că era profesor la una dintre cele mai mari universități din Delhi și că urma să organizeze, în anul 2007, o mare conferință dedicată lui Mircea Eliade la 100 de ani de la naștere. Venise în România să găsească niște profesori români de renume care să participe la conferință. Așa i-am spus că am făcut doctoratul pe tema Mircea Eliade, că am o carte publicată la Cluj, iar alta la Humanitas despre viața lui Eliade. Astrele s-au aliniat și o delegație de zece oameni, printre care nepotul lui Mircea Eliade, Sorin Alexandrescu, eu și alți profesori de la Cluj, București și Târgu-Mureș, am ajuns în India. Așa am ajuns prima oară în India, în anul 2007.

Reporter: În anul 2007, cu prilejul acelui seminar dedicat lui Eliade ai vizitat Calcutta și ai văzut casa în care a locuit o vreme Eliade? Cum a fost atunci?

Dr. Mihaela Gligor: După seminar jumătate din delegație am plecat la Calcutta, unde aveam programată o întâlnire cu niște profesori de la University of Calcutta și un seminar. În seara cu seminarul ne-am trezit că au venit invitați fiul și nora lui Maitreyi Devi. I-am cunoscut și noi, toți românii. I-am asaltat cu tot felul de întrebări, unele delicate. Dar au fost foarte drăguți. Ne-am dus tot în respectiva seară să găsim casa. Dar n-am găsit casa în care a locuit familia lui Maitreyi Devi, ci pe cea în care locuise Eliade, în prime zile ale șederii sale în Calcutta, fosta Pensiune a doamnei Perris, descrisă în roman. Ne-am făcut cu toții poze în fața porții. Au ieșit proprietarii. Se uitau speriați la noi, întrebându-se ce vrem, ce căutăm.

Reporter: Eliade a locuit mai multă vreme în casa familiei lui Maitreyi Devi.

Dr. Mihaela Gligor: Cum a ajuns în India, Eliade a locuit pe Ripon Street, la pensiune. După ce a început să studieze filosofie și sanscrită cu profesorul Dasgupta (n. red. Surendranath Dasgupta, scriitor și filosof indian, tatăl lui Maitreyi Devi) profesorul l-a invitat în casa familiei. Casa familiei am văzut-o în anul 2008, la a doua vizită în India, când m-am reîntâlnit cu familia personajului Maitreyi. Alături de ei am găsit casa din Bhowanipur, casa familiei. Nu știam să mă duc singură. Am găsit casa. Era vândută. Locuia altcineva în casă. Au fost foarte drăguți, ne-au lăsat să intrăm să vedem casa. Era schimbată zugrăveala, una alta, dar structura a rămas la fel. Am urcat pe terasă și de pe terasă era imaginea pe care o văzuse probabil și Eliade. Nu se prea schimbă lucrurile acolo. Erau aceiași copaci banian cu ramurile care cad.

Reporter: Cum te-ai simțit când ai văzut casa?

Dr. Mihaela Gligor: Mi se părea ireal. Băteam tot timpul din palme de bucurie. Mi se părea „Măi frate, ăsta-i romanul pe care l-am învățat”. Știam pagini întregi pe de rost. „Sunt acolo, unde s-au întâmplat toate. Și nu numai că sunt acolo, dar sunt cu familia personajului care a fost real.” Aveam tot felul de trăiri din astea ciudate. Noi știam că romanul a fost inspirat din realitate. Dar romanul era chiar real, 80% era real. Eu eram acolo în poveste. Am fost și la casa nepotului maharajahului care i-a dat lui Eliade bursa. Și acolo am găsit aceeași casă, cu fotografia maharajahului pe pereți. Parcă eram în poveste. A fost foarte interesant.

Reporter: Sunt rare momentele când ca cercetător, pasionat de Eliade, descoperi locuri, case care l-au inspirat pe scriitorul Mircea Eliade în romanul „Maitreyi”.

Dr. Mihaela Gligor: Da, a fost foarte interesant. Prima dată am fost în India în octombrie 2007, a doua oară am ajuns în ianuarie 2008. Foarte repede m-am dus din nou. Simțeam că trebuie să mă duc, că trebuie să mă reîntorc în India. Am făcut tot posibilul, era scump pe vremea aceea. Am făcut rost de sponsorizare. Am fost cu o delegație de la Combinatul de la Galați. Mi-au plătit drumul. Am avut o lansare de carte acolo. Am făcut diverse conferințe. Am aflat că există burse și în anul 2008 am aplicat pentru bursă. În 2009 iarăși m-am dus în India cu bursă. Și m-am tot dus. De 15 ori am fost în India.

Maitreyi, o femeie remarcabilă care a influențat generații după ea

Reporter: Cercetările tale în India ți-au favorizat întâlnirea cu familia personajului principal din romanul lui Eliade, Maitreyi. Cum ai descrie această familie? Ce ți-a povestit fiul despre mama lui, Maitreyi Devi?

Dr. Mihaela Gligor: A fost foarte interesantă întâlnirea cu familia. Dacă până atunci aveam despre Maitreyi doar impresia că a fost mai mult decât un personaj și că a fost o autoare și o poetă, în momentul întâlnirii cu familia am aflat mult mai multe lucruri. Este o personalitate remarcabilă. Între femeile din secolul XX din Bengal, Maitreyi este undeva în top trei. A fost poetă, activistă, scriitoare, filosof, a înființat un orfelinat care există încă în Calcutta fiind condus de nora ei. Plus, că era foarte apropiată de Rabindranath Tagore laureat al premiului Nobel pentru literatură. Rabindranath Tagore și-a petrecut ultimii ani de viață în casa lui Maitreyi din Mongpu. Ultimele poeme pe care acesta le-a scris, pe șervețele, pe hârtiuțe, i-au rămas lui Maitreyi. Este o femeie remarcabilă care a influențat o mulțime de femei de după ea.

Reporter: Cum se raporta familia ei la subiectul Maitreyi-Eliade?

Dr. Mihaela Gligor: Familia știa despre Eliade. Știa că ei erau foarte buni prieteni în tinerețe. Au respectat-o pe ea că a avut curajul să scrie propria versiune a poveștii. Familia i-a fost aproape și au sprijinit-o cu tot ce a avut nevoie. Ei știau că mama lor a fost apropiată de marele Mircea Eliade și că s-au reîntâlnit când deja erau bătrâni. Ei au avut o relație de prietenie, asta este imaginea pe care o are familia. Dincolo de asta, există corespondența lui Maitreyi cu Mac Linscott Ricketts, biograful lui Mircea Eliade, pe care am tradus-o și publicat-o la Cluj, care spune o mulțime de amănunte despre povestea lor. În anul 2019, am avut o expoziție cu manuscrisele și lansarea de carte. Aici există un fragment scris de fiul lui Maitreyi și un interviu cu un academician indian care a participat la întâlnirea din anii 70 de la Chicago dintre Mircea Eliade și Maitreyi Devi.

Reporter: Dintre numeroasele cărți publicate mă voi opri la „Maitreyi Devi. Povestea adevărată”. Este o premieră pentru istoria literaturii românești, și nu numai, deoarece în conceperea ei i-ai reunit pe fiul lui Maitreyi Devi, Pryadarshi Sen, și nepotul lui Mircea Eliade, Sorin Alexandrescu. Cum s-a născut ideea de a scrie o asemenea carte? Cum a fost primită cartea?

Dr. Mihaela Gligor: În România a fost primită foarte bine. În ianuarie și februarie 2019, am avut o serie de evenimente dedicate femeii Maitreyi Devi. Am avut expoziția cu scrisorile la muzeul UBB, o serie de lansări de carte, conferințe despre Maitreyi Devi, recitare de poeme scrise de Maitreyi și dedicate lui Eliade. Ideea cărții a venit natural. M-am gândit să facem un volum s-o prezentăm pe femeia Maitreyi, nu personajul.

Reporter: Faptul că fiul lui Maitreyi a acceptat să-ți încredințeze anumite amintiri, simțăminte din intimitatea familiei demonstrează că a avut încredere în tine și că, deși exista o barieră a limbii, a tradițiilor culturale și religioase, te-a perceput ca un profesionist.

Dr. Mihaela Gligor: Mă pricep să conving oamenii să scrie pentru proiectele mele. Fac asta cu succes din 2005. Le-am propus ideea cărții și au fost foarte încântați. Au zis „Ok. Nu s-a mai făcut până acum, hai s-o facem.” Au acceptat, Sorin Alexandrescu și Basarab Nicolescu, care a cunoscut-o pe Maitreyi la o conferință la Veneția, în anii 60. Au scris și profesori de la UBB sau din afară care au predat despre opera lui Maitreyi și care au avut ocazia să-i cunoască familia, venind cu mine în India. A ieșit un volum foarte interesant care poate fi privit ca și o contribuție pe partea literară, dar și ca amintiri. Adică sunt niște fragmente în care Sorin Alexandrescu povestește cum a decurs întâlnirea familiei lui cu Maitreyi, cum a venit ea pornită și supărată pe Mircea și când colo s-a liniștit, și-a dat seama că a fost puțin mai mult decât o poveste. Când încep un volum de felul acesta, nu mă gândesc cum va fi, ci cum o să vorbească între ele capitolele. Mi-a reușit. Capitolele se completează, fiecare spune ceva despre Maitreyi. Toate împreună formează un tot unitar și creează un portret al femeii Maitreyi.

Reporter: Care sunt celelalte cărți scrise de tine?

Dr. Mihaela Gligor: Avem o colecție la Casa Cărții de Știință, „Biblioteca indiană”, unde am publicat mai multe volume, inclusiv cel scris de Maitreyi Devi despre Tagore, „Tagore la gura sobei în Mongpu”, amintirile ei despre Tagore, un jurnal din ultimul an al vieții lui Tagore pe care l-a petrecut Mongpu, în sătucul de la poalele Himalayei. Am tradus Amartya Sen, laureat Nobel pentru Economie, născut tot în India, numele de Amartya fiind pus de Tagore. Parcă este un fir roșu și tot trag de fir, îl duc, îl înnod și-l răsucesc. Și pe urmă firul acela leagă persoane. Pe Amartya Sen l-am întâlnit în 2009 în India. Atâta eram de emoționată, cu cartea lui în mână m-am dus la el să-mi dea un autograf: „Știți îl traduc pe Amartya Sen, dar eu eram în fața lui.” Atunci în 2009 lucram la traducerea cărții lui. În anul 2010, am reușit să public cartea tradusă. Am mai tradus scrieri filosofice ale lui Rabindranath Tagore În 2021 am realizat un volum despre Rabindranath Tagore. Colecția a început să crească. Avem albumul „Impresii din India” și volumul dedicat femeilor remarcabile din India „Fiice ale Indiei. Eseuri despre femei remarcabile și rolul lor în societatea indiană.”

Zece ani de activitate ai Centrului pentru Studii Indiene

Reporter: În anul 2009, ai avut o bursă post doctorală în India și ai luat atunci contactul direct cu mediul universitar indian. Cum te-a inspirat această experiență?

Dr. Mihaela Gligor: Indienii sunt foarte harnici. Aveau în fiecare săptămână în departamentul de Filosofie câte două-trei seminare și cel puțin o dată pe lună câte un seminar în internațional de la New York sau Londra. Aveau un flux continuu. Studenții puneau întrebări, se certau pe idei. Tot timpul aveau de completat, de întrebat. Mi s-a părut foarte antrenant mediul lor academic. Când m-am întors acasă colaboram deja de un an-doi cu fetele de la Festivalul „Namaste” India și aduceam trupe de dansuri, un actor celebru, un film. Era frumos, venea lume multă. Dar voiam ceva mai important, obișnuită de la Academie să studiez, să cercetez, obișnuită cu conferințe. În 2013 am propus conducerii UBB să înființăm un Centru Indian. M-au pus la treabă, a trebuit să dovedesc că pot să fac un centru cultural, că sunt omul potrivit. Am făcut regulament, statut, consiliu științific internațional, o grămadă de muncă. În ianuarie 2014 s-a aprobat în Consiliul de Administrație al UBB înființarea Centrului Clujean pentru Studii Indiene și în 11 decembrie 2014 s-a deschis Centrul. În ianuarie 2015, am făcut primul eveniment cu prietenele mele scriitoare cu impresii despre India. Am încercat să fac în fiecare lună câte un eveniment. În februarie 2014, de Ziua Îndrăgostiților, am făcut povestea Eliade-Maitreyi, prima dată la Muzeul de Artă în sala Tonitza. A fost aproape plină. Am reluat evenimentul în fiecare an în februarie. În anul 2017, a venit ambasadorul de atunci al Indiei în România și sala a fost arhiplină. În anul acela am primit certificatul de apreciere din partea ambasadorului Indiei. Asta m-a impulsionat și am început să fac evenimente, diverse seminarii științifice, expoziții de fotografie. În 2017 vara, am organizat o școală de vară, printre participanți era un tânăr care știa răspunsul la orice întrebare. Nu știam cine este. S-a prezentat. Era Peter Daniel Szanto, născut în Cluj, profesor de sanscrită la Oxford. Ne urmărea pe pagina de facebook de doi ani și venise să ne cunoască pentru că facem o treabă extraordinară. Un om modest și super pregătit! Ne-am împrietenit și am colaborat la expoziția de carte veche în sanscrită organizată anul trecut la Biblioteca Academiei. A știut exact cum să grupăm documentele în sanscrită, pe științe exacte, dicționare-limbă etc. Am făcut o expoziție incredibilă.

Reporter: Se sărbătoresc zece ani de activitate ai Centrului. Pe pagina de socializare le dezvălui pasionaților de India zece povești frumoase ale Centrului. Una dintre povești este cea a revistei „Romanian Journal for Indian Studies”. Când a apărut și ce publică revista?

Dr. Mihaela Gligor: Am înființat-o în anul 2017 pentru că vin din cercetare și trebuia ca după evenimentele organizate, filme, documentare, să rămână ceva. Așa a apărut revista care publică studii științifice care țin de India privind domenii: cultură, civilizație, limbi clasici, cinematografie, istoria ideilor, personalității, recenzii la cărți. Revista apare o dată pe an la Presa Universitară Clujeană și este indexată în baza de date CEEOL. La revistă publică cercetătorii români de la Cluj, București, Constanța, Galați, Timișoara care aveau nevoie de un loc în care să-și publice studiile. Apare și sub suport tipărit cu sprijinul Ambasadei Indiei.

Reporter: Ce personalități au publicat?

Dr. Mihaela Gligor: Au publicat Gayatri Spivak, care este o legendă. În anul 2022, a fost prezentă la UBB și invitată la Centru. A venit și a stat trei ore și mi-a pus întrebări. A mai publicat profesorul Giovanni Verardi, cel mai bun indianist din Italia.

Reporter: O altă poveste este legată de corespondența dintre Maitreyi cu Mac Linscott Ricketts, biograful lui Mircea Eliade.

Dr. Mihaela Gligor: Am făcut o expoziție cu această corespondență. Corespondența am primit-o înainte în anul 2012, înainte să se înființeze Centru. Atunci am și publicat acrtea. Este cercetarea mea pe care am valorificat-o și la Centru pentru că am vrut să le arăt oamenilor povestea adevăratei Maitreyi. În ideea aceasta am făcut tot felul de evenimente colaterale.

Reporter: Este povestea recuperată de tine despre Maitreyi și redată publicului larg.

Dr. Mihaela Gligor: Are mare succes. În fiecare lună sunt chemată într-un liceu din Cluj. Astăzi am fost la Coșbuc. Mă cheamă la limba și literatura română să vorbesc elevilor despre Maitreyi, dincolo de romanul lui Mircea Eliade.

Ultima întâlnire dintre Eliade și Maitrey la Chicago 1973

Reporter: Cum s-a completat imaginea lui Mircea Eliade cu partea venită din zona indiană?

Dr. Mihaela Gligor: Cei care citesc doar romanul poate îl văddoar ca o simplă poveste, dar cei care află din evenimentele noastre despre femeia Maitreyi, își dau seama că ea a fost mai mult decât inspirație pentru personajul lui Mircea Eliade. Ea a fost reală. La fel de importantă ca el. A modelat generații, a inspirat și continuă să inspire. Anul acesta în India m-am întâlnit cu una dintre nepoatele ei și cu o alta care este scriitoare tradusă în limba română la Humanitas. În unul din romanele acesteia apar fragmente întregi din romanul lui Maitreyi. Și am întrebat-o „De ce?” Mi-a spus că Maitreyi era mătușa ei și că surorile mamei citeau pe ascuns romanul replică al lui Maitreyi „Dragostea nu moare”. O admirau foarte mult pe Maitreyi Devi pentru că a avut curaj să facă anumite lucruri pe care femeile din generația ei nu le făceau. Era admirată pentru curajul de a scrie o carte, de a se duce în America pentru a-l întâlni pe Eliade. Ținea conferințe peste tot în India despre cartea sa. A dat un impus femeilor din generația ei să-și urmeze calea, visul, să facă ce-și doresc. În cercetările mele, am descoperit că, anul trecut în Australia s-a pus în scenă o piesă după romanul „Maitreyi”. La 100 de ani distanță, departe în Australia, Maitreyi încă inspiră.

Reporter: Ultima întâlnire dintre Eliade și Maitreyi când a avut loc?

Dr. Mihaela Gligor: S-au întâlnit la Chicago 1973. Era o convenție a preoților iezuiți. Maitreyi s-a înfiltrat în delegația din partea Indiei. Eliade nu știa că ea va merge. S-a trezit cu Maitreyi în birou și a scos-o afară. Ea a bătut frumos la ușă, dar Eliade n-a primit-o. După atâția ani, nu-i venea să creadă că a venit Maitreyi. El avea o altă imagine despre Maitreyi. O ținea minte tânără, frumoasă și acum erau amândoi în vârstă. Soția lui Mircea Eliade, Cristinel, n-a fost deloc încântată de vizită. După întâlnirea de la Chicago, Maitreyi a scris „Dragostea nu moare”. Atunci l-a pus pe Eliade în fața întrebărilor: „De ai păstrat numele Maitreyi?”. Ea a avut foarte mult de suferit în Calcutta după ce s-a aflat că ea este personaj de roman și Eliade a scris că au avut o relație fizică. Era foarte dificil pentru o femeie din perioada respectivă să aibă o relație. Era interzisă. Maitreyi a fost pusă într-o poziție foarte delicată. Întâlnirea de la Chicago a fost foarte importantă pentru Maitreyi. După Chicago a venit la București și l-a întâlnit pe nepotul lui Eliade, pe Sorin Alexandrescu, pe mama și sora lui Mircea Eliade. S-a întors în India și a scris romanul pentru care Maitreyi a primit Premiul Academiei Bengaleze pentru Literatură și a devenit foarte cunoscută pentru acest roman. Romanul lui Maitreyi Devi a apărut la o distanță de 40 de ani față de cel scris de Eliade.

Interviu realizat de Tia Sîrca