Edilii gherleni au dezbătut problemele medicale

Calitatea asistenței medicale din municipiul Gherla se află în atenția edililor, preocupați permanent de bunul mers al activității în acest domeniu. Zilele trecute a avut loc o întâlnire între medicii specialiști ai Spitalului Municipal Gherla și medicii de familie din Gherla și localitățile învecinate – împreună, pentru binele pacientului.

Într-un sistem medical în care colaborarea și comunicarea dintre profesioniști sunt esențiale, Municipiul Gherla a organizat o întâlnire dedicată consolidării relației dintre medicii specialiști ai spitalului și medicii de familie din Municipiul Gherla și localitățile învecinate. Scopul acestei întâlniri a fost unul clar: o colaborare mai bună, o comunicare mai eficientă și o relaționare cât mai apropiată între medicii implicați în îngrijirea pacientului, astfel încât acesta să beneficieze de continuitate, promptitudine și servicii medicale de cât mai bună calitate. Discuțiile au oferit oportunitatea de a identifica soluții pentru îmbunătățirea circuitului informațiilor medicale, pentru o mai bună coordonare între medicina de familie și specialitățile din spital, precum și pentru facilitarea accesului pacienților la investigațiile și serviciile medicale de care au nevoie. Pacientul trebuie să rămână în centrul actului medical, iar acest lucru presupune nu doar profesionalism și competență, ci și comunicare, respect și colaborare între toți cei implicați în îngrijirea sa. Mulțumim medicilor de familie și medicilor specialiști care au răspuns invitației și care, prin implicare și deschidere, contribuie la construirea unei relații medicale bazate pe încredere, comunicare și responsabilitate. Împreună putem construi un sistem medical mai bine conectat, mai eficient și mai aproape de oameni – au fost concluziile acestei dezbateri fructuoase, care vor continua și în viitor.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.