Oana Zăvoranu mai tare decît Octavian Goga

Orice moarte a unui scriitor reprezintă pentru naţie o mare pierdere, o zi de doliu, în care literatura şi cultura naţională suferă, fiind puternic afectată în chiar osatura sa interioară. Ce se întîmplă însă atunci cînd un scriitor şi poet de talia lui O.Goga este înmormîntat a doua oară, luîndu-i-se mormîntul („cenuşa morţilor din vatră”,după vorba argheziană!) ca acesta să se atribuie unor Neica-Nimeni? Evident că doliul ar fi trebuit să fie al întregii ţări, iar televiziunile să consacre evenimentului mai mult de o ştire informativă – o evocare pioasă.

„Vinerea neagră”, adică ziua de 22 octombrie, cînd s-a anunţat pierderea domeniului de la Ciucea, cea mai frumoasă nestemată din coroana de case memoriale ale României, toate televiziunile au fost lovite de amnezie. Aşa cum în cei opt ani de cînd se poartă procesul, Consiliul Judeţean n-a ieşit nicio singură dată în mass-media sau la vreo televiziune locală să informeze despre mersul procesului, aşa şi-au băgat capul în pămînt ca struţul şi televiziunile ţării, fără să discute vreodată public starea cauzei. Mai mult, zilele acestea, cînd s-a judecat procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, pe niciun canal de ştiri n-am auzit o cît de mică informaţie privitoare la soarta în postumitate a acestui mare poet, naţia întreagă părînd să-şi fi ieşit din minţi, îmbulzindu-se să ne dea veşti despre circul mediatic al Oanei Zăvoranu. Oare acesta să fie barometrul de incultură de nesimţire şi indolenţă al lumii fără Dumnezeu în care trăim?!! Acestă mare nedreptate făcută poporului român a trecut aproape neobservată, ca şi cum ar fi fost ceva normal, în firea lucrurilor. Marile instituţii ale ţării, începînd cu Ministerul Culturii, cu Uniunea Scriitorilor, cu Academia etc. au tăcut oarecum oripilate de gestul ieşit din comun al unei justiţii debusolate, care taie zilnic din trupul ţării ( de cele mai multe ori cu acte false sau controversate!) suprafeţe întinse de păduri, lunci, poiene, clădiri, spitale, grădiniţe, şcoli, biblioteci, muzee etc., ridicate sau octotite prin truda şi sudoarea strămoşilor noştri iobagi pe moşiile grofilor străini, a căror muncă s-a încorporat în aceste valori, pe care o lege nedreaptă a parlamentului român a dat-o cu ochii închişi.

Pe baza unei astfel de legi, „privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, se restituie unor nepoţi de frate ai Veturiei Goga, soţia „poetului pătimirii noastre”, întreg complexul muzeal de la Ciucea. Este vorba oare aici de o preluare „abuzivă”? Nici pe departe! Veturia Goga, ca legatară testamentară a poetului, n-a făcut altceva decît să împlinească dorinţa acestuia de a dona proprietatea sa statului român. Există două testamente ale poetului în acest sens şi alte mărturii documentare care n-au fost luate în seamă. Iar actul de donaţie este legal şi trecut pe la notarul de stat. Atunci, pe baza cărei legi se face cadou acest important lăcaş de cultură unor inşi care n-au contribuit cu nimic la edificarea lui? Dacă e vorba de o despoiere flagrantă a statului român, atunci de bună seamă că aceasta este „abuzivă” şi condamnabilă, şi nici într-un caz măsura prin care este constatată „nelegalitatea” prin care Sfatul Popular al judeţului Cluj de atunci a greşit în calitate de „donatar”. Să zicem că ar fi aşa, dar atunci ce fel de lege a unui stat democratic pedepseşte cu luarea bunului în chestiune tot pe donator? Este un non-sens aici. Adică eu, X, mi-am dat averea cu acte în regulă lui Y, şi atunci, pentru o negligenţă a lui Y, tot eu X sînt nevoit să suport molestarea justiţiei. Logic, asemenea act este de o stupiditate şi o nerozenie revoltătoare. Domeniul de la Ciucea a fost şi este destinat statului român şi acesta trebuie să rămînă unicul său proprietar!

Ce e absolut impardonabil este faptul că nu s-a luat în consideraţie titlul de proprietate dobîndit de Goga prin cumpărare, înainte de a fi fost căsătorit cu Veturia Mureşanu-Triteanu Dacă e vorba de un proces de succesiune, atunci Veturiei Goga nu-i putea reveni decît atît cît prevedea legea de succesiune la 1938, cînd a murit poetul. Cu ce avere a venit ea la căsătorie, la masa patrimonială? Ce a adăugat ea acestui patrimoniu în timpul căsătoriei? Cum se face că la moartea ei, din 1979, cînd la înmormîntare n-a fost niciun membru al familiei, aceşti rechini ai intereselor materiale n-au venit cu pretenţii de succesiune? Cum se face că actul de succesor al lui Pompiliu Mureşean datează din 1988: a controlat cineva legalitatea lui? Noi suspicionăm faptul că el a putut fi emis abia după 1989. În mod ciudat, judecarea cauzei s-a făcut cu amalgamarea prevederilor legale noi cu altele vechi, cînd în mod real ar fi trebuit avute în vedere doar legile valabile la data cînd s-au întocmit actele.

Tot atît de ciudat ni se pare faptul că în judecată a fost dat şi primarul comunei Ciucea. N-am auzit din partea acestuia niciun punct de vedere. Se ştie că atît poetul cît şi soţia sa au fost mari binefăcători ai urbei de pe Criş, că datorită lor s-a putut dezvolta acolo o fărîmă de viaţă industrial-comercială, şi chiar faptul că localitatea a rămas la judeţul Cluj în urma împărţirii administrative se datorează tot Doamnei Ministru. Mai rămîne ca în acest climat general de delăsare, de indiferenţă şi laşitate, al lipsei totale de demnitate naţională din clipa de faţă, cînd sînt atacate pe toate căile temeliile statului de drept, noii proprietari să fie întîmpinaţi cu pîine şi sare de primar şi locuitorii Ciucei, în loc ca protestul lor să se facă auzit pînă la guvern şi preşedinţie. Mă aştept totuşi ca toţi cei care au contribuit la înstrăinarea domeniului O.Goga de la Ciucea şi transformarea lui într-un SRL ordinar să ajungă la mînia poporului, plătind scump pentru postura lor de cozi de topor şi trădătorii cauzei naţionale.

„Poetul pătimitrii noastre”, cel care a făcut închisoare la Seghedin pentru idealul naţional al poporului nostru, al cărui centenar urmează să-l sărbătorim în 1918, este batjocotit şi încarcerat acum de propriul lui popor. Revoluţia de la 1848 nu se putea concepe fără marşul înaripat al lui Andrei Mureşeanu, tot aşa după cum Marea Unire nu putea avea loc fără poezia de mare forţă militantă a lui O.Goga. Cine ar fi crezut ca el să ajungă din nou în situaţia de „proscris” în propria ţară, în propriul Mausoleu şi loc de veci, din care continuă să dea semnale de avertisment pentru viitor?!. În loc de „înveşnicirea” de care vorbea un critic, se poate vorbi astăzi de o nemiloasă şi crudă „îngenunchiere”, aşa cum numai cei de neamul tău ţi-o pot da. Blestemul defintitiv şi total al naţiei să cadă asupra tuturor cozilor de topor şi ticăoşilor acestui neam!
Mircea Popa