O nouă creșă și o nouă grădiniță și-au deschis porțile la Cluj-Napoca

120 de locuri pentru copii

O nouă creșă și o grădiniță și-au început activitatea în Cluj-Napoca, în complexul Hexagon, de pe strada Fabricii de Chibrituri nr. 7A. Este vorba despre Creșa „Micul Pinguin” și Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Iris”, care pun la dispoziția familiilor clujene un total de 120 de locuri pentru copii.

Potrivit primarului Emil Boc, cele două unități de învățământ au câte 60 de locuri, organizate în trei grupe fiecare. Noua infrastructură educațională este amenajată pe un teren de 2.000 de metri pătrați și dispune de spații moderne, sigure și adaptate nevoilor copiilor.

Investiție realizată prin colaborarea administrației locale cu mediul privat

Proiectul a fost realizat printr-un parteneriat între administrația locală și mediul privat. Lidl România a donat terenul, clădirea a fost construită de Hexagon Era, iar Primăria Cluj-Napoca a alocat 1,2 milioane de lei pentru executarea finisajelor interioare și realizarea instalațiilor necesare.

Clădirea beneficiază de mai multe dotări menite să asigure eficiența energetică și siguranța copiilor și a personalului. Printre acestea se numără un sistem de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 20 kW, un sistem de detecție și avertizare în caz de incendiu, precum și un sistem automatizat de umbrire.

Primarul Emil Boc a subliniat că dezvoltarea orașului trebuie să fie însoțită de extinderea serviciilor publice, în special în cartierele și zonele în care apar noi comunități rezidențiale.

„În zonele în care se dezvoltă noi comunități, infrastructura educațională – creșe, grădinițe și școli – trebuie să se dezvolte în același ritm”, a transmis edilul.

Acesta a reafirmat că investițiile în infrastructura educațională reprezintă o prioritate pentru administrația locală, fiind direct legate de calitatea vieții familiilor și de dezvoltarea comunității clujene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.