O nouă aplicație pentru clujeni

O nouă aplicație – HelpMe- a fost creată pentru clujeni. Aceasta arată locurile celor mai apropiate defibrilatoare din spațiile publice și private.

Primăria municipiului Cluj-Napoca – în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj – a instalat în a doua parte a anului trecut 5 defibrilatoare cu acces public în zone intens circulate din oraș: Baza Sportivă „La Terenuri”; Baza Sportivă Gheorgheni; Sala polivalentă Btarena; Cinema Dacia din cartierul Mănăștur; Cinema Mărăști din cartierul Mărăști.

Acest proiect a fost implementat în urma procesului Bugetare participativă.

Pe lângă cele 5 defibrilatoare amplasate de Primărie, mai sunt defibrilatoare în următoarele locații: Rectoratul UMF Cluj Napoca; Centrul de Abilități Practice UMF Cluj; Clinica stomatologică Stomestet; Aeroportul Internațional „Avram Iancu” – Terminal Sosiri.

În acest context, Academia de Prim Ajutor împreună cu Linnify au dezvoltat o aplicație pro-bono pentru telefoane mobile. HelpMe include o hartă cu toate defibrilatoarele automate externe din Cluj-Napoca (publice, dar și private) pentru a facilita accesul la ele în cazuri de urgență.

“Defibrilatoarele automate externe sunt o modalitate ușoară și sigură prin care persoanele fără pregătire medicală pot interveni în cazul în care asistă la un caz de stop cardio-respirator, având astfel posibilitatea de a scurta considerabil timpul în care persoana afectată nu beneficiază de tratamentul corespunzător.

În aplicația HelpMe, cetățenii pot adăuga o locație în care știu că exista un defibrilator extern funcțional, cu modul în care se poate ajunge la el, pentru ca utilizatorii să-l poată folosi într-o situație de urgență. După fiecare nouă adăugare, locațiile defibrilatoarele sunt verificate de către membrii echipei Academiei de Prim Ajutor pentru a asigura veridicitatea informațiilor și siguranța posibililor utilizatori”, transmit reprezentanțții primăriei.

Obiectivul întregii inițiative este de a crește nivelul de conștientizare și înțelegere în oferirea de măsuri de prim-ajutor și localizarea mai rapidă a defibrilatoarelor din Cluj-Napoca ce necesită folosire în situațiile de urgență.

Astfel, aplicația oferă și un chestionar gratuit menit să măsoare gradul de cunoaștere a măsurilor de prim ajutor de către fiecare utilizator.

Aplicația HelpMe este creată de Academia de Prim Ajutor și dezvoltată în parteneriat cu Linnify. Obiectivul este de a oferi gratuit informații esențiale în situațiile de urgență – în special prin harta integrată cu locațiile tuturor defibrilatoarelor publice din Cluj-Napoca, pentru a facilita accesul la ele.

Aplicația oferă informații, pe lângă cazurile de stop cardio-respirator, despre situații precum înecul cu mâncare, șocul anafilactic sau sângerări periculoase. Măsurile de prim-ajutor pentru cele 4 cazuri sunt disponibile și în modul offline, astfel că semnalul sau conexiunea la internet nu sunt necesare pentru a avea acces la ele în caz de nevoie.

Dezvoltarea aplicației a fost realizată de către Linnify împreună cu Academia de Prim Ajutor în perioada 21-22 Octombrie 2022 în cadrul unui hackathon. Aplicația este disponibilă în App Store și Google Play.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut