Majorarea prețurilor la parcarea de la Aeroport a fost, din nou, amânată

Proiectul de majorare a prețurilor la parcarea de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca a fost amânat din nou de consilierii județeni. Motivul invocat de această dată pentru ca proiectul să nu fie supus dezbaterii consilierilor a fost o decizie pronunțată recent de Curtea de Apel Cluj prin care s-a desființat parțial hotărârea Consiliului Județean Cluj din 30.10.2020 cu privire la actualele tarife practicate de societatea GOTO PARKING la parcarea Aeroportului „Avram Iancu” din Cluj.

„Legat de acest punct de pe ordinea de zi, vreau să fac o precizare: a existat o acțiune în instanță între firma GOTO și Consiliul Județean Cluj, care s-a soldat cu o decizie care dădea dreptate societății respective. Noi am primit această decizie, dar nu am primit încă și motivarea ei. Faptul că noi am pus pe ordinea de zi acest punct este pentru că am sperat că vom primi până la data ședinței noastre motivarea instanței. Nu am primit-o până acum, așa că eu o să vă propun să amânăm acest proiect de hotărâre până la primirea motivației instanței, lucru care cu siguranță se va întâmpla până la ședința următoare, programată în luna iulie”, a explicat vicepreședintele CJ Cluj, Marius Mânzat, care de altfel a condus ședința de consiliu.

Minuta la decizia Curții de Apel Cluj, pronunțată în 2 iunie 2022, arată astfel: „Admite recursul declarat de către recurenta reclamantă G. P. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi C. J. Cluj şi UAT J. Cluj, precum şi intervenientul A. I. A. I. R.A împotriva sentinţei civile nr. 331/16.02.2022, pronunţate de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. 3001/117/2021, pe care o casează în întregime şi, rejudecând, admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi, în consecinţă dispune anularea parţială a Hotărârii C. J. Cluj nr. 188 din 30.10.2020 privind avizarea tarifelor de parcare aplicate de G. P. SRL în temeiul contractului de concesiune de lucrări publice nr. 29/17.08.2020, în ceea ce priveşte art. 1 alin. (1) cu referire la pct. 1 din Anexa la hotărârea nr. 188/30.10.2020 și art. 2 din hotărâre. Obligă intimaţii – pârâţi C. J. Cluj şi UAT J. Cluj, precum şi intervenientul A.I.A.I. R.A în solidar la plata sumei de 15.720 lei în favoarea recurentei – reclamante, cu titlu de cheltuieli de judecată in primă instanţă şi recurs. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunțată azi, 02 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei”.

Proiectul de hotărâre cu privire la majorarea prețurilor de parcare a mai fost supus dezbaterii în ședința ordinară a Consiliului Județean Cluj din data de 27.04.2022. Proiectul însă a fost amânat pentru o ședință ulterioară după ce s-a solicitat comunicarea motivelor si calculațiilor care au stat la baza deciziei de actualizare a tarifelor, conform prevederilor art. 50 lit. b) din contractul de concesiune, acestea urmând a fi analizate de către comisiile de specialitate ale Consiliului Județean Cluj anterior ședinței ordinare.

Prin adresele nr. GOTO OUT 29/04.2022 și nr. GOTO OUT 30/09.05.2022, concesionarul a comunicat unele informații și documente privind justificarea solicitării, însă consilier județean Florea Ionuț a solicitat ca în completarea acestora, să furnizeze informațiile și documente.

Forma GOTO OUT a solicitat actualizarea tarifelor la parcarea de la aeroportul clujean pe motiv că acestea sunt practicate începând cu data de 14.11.2020 și că au rămas neschimbate pe întreaga durată contractuală. Totodată s-a mai arătat că în acest interval a existat o creștere constantă a prețurilor de consum. De asemenea, se justifică și faptul că a existat o evoluție crescătoare a costurilor înregistrate de către societate, precum și necesitatea realizării de investiții.

Pentru parcarea de scurtă durată, se propune majorarea prețurilor cu câțiva lei, dar pentru perioadele mai lungi de timp scumpirile sunt chiar cu peste 100 de lei.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut