Lucrările de extindere a rețelei de apă în comuna Cătina avansează

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A. continuă în ritm susținut lucrările de extindere și alimentare cu apă a localităților Cătina și Copru din comuna Cătina.

Investiția înregistrează un progres de peste 75%, fiind realizați cca. 19 km de conducte de aducțiune și distribuție a apei, din cei peste 21 de km prevăzuți în contract. De asemenea, au fost realizate deja toate cele 150 de branșamente la imobile.

În prezent se lucrează la construirea rezervorului de înmagazinare a apei, cu o capacitate de 100 mc, respectiv a celor două stații de pompare.

După ce anul trecut am reușit să finalizăm prima etapă a acestui proiect, respectiv recepția a 4,4 km de conducte și alimentarea cu apă a 36 de noi gospodării, înainte de finalul anului vom aduce apa potabilă în casele altor 114 familii din Cătina. Ne bucurăm că, din nou, banii Consiliului Județean contribuie la creșterea calității vieții clujenilor din zona de est a județului”, a spus Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Lucrările, în valoare de aproximativ 4,5 milioane lei, sunt finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul ”Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut