Finanțare pentru proiecte importante, la Florești și Turda

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, anunță un nou proiect câștigat în valoare de peste 2 milioane de lei pentru modernizarea sistemului de iluminat public pe bază de LE, pe străzile comunei Florești-etapa 2.

„Agenția Fondului de Mediu ne-a aprobat încă un proiect pentru modernizarea sistemulului de iluminat public. Contractul de finanțare a fost semnat săptămâna trecută, astfel obiectivele de eficientizare și reducere a costurilor administrației locale sunt în curs de realizare.

Finanțarea va asigura înlocuirea corpurilor de iluminat învechite cu sisteme noi pe bază LED, montarea de sisteme noi acolo unde acestea lipsesc, respectiv sunt deteriorate.

Noutatea în această etapă a procesului de modernizare o constituie introducerea posibilității de monitorizare de la distanță a modului de funcționare a echipamentelor, respectiv eficientizarea intervențiilor în caz de defecțiuni, prin tele-gestiune.

În această etapă vor beneficia de modernizare șase străzi din satul Luna de Sus, iar în localitatea Florești vor fi cuprinse zonele străzilor: Șesul de Sus, Urușagului, prof. D. Tăuțan, Porii, Catanelor, D. Mocanu, prof. Ioan Rus, Cetății, Florilor, Teilor, Stejarului, Fagului, Salcâmului, Cetatea Fetei, Sub Cetate, Muncitorilor, Poligonului, Abatorului, Tăuțiului, V. Gârboului.

În momentul de față este în lucru proiectul tehnic care apoi va fi scos la licitație”, a declarat Bogdan Pivariu.

Și primarul de la Turda, Cristian Matei, anunță că un proiect important a primit finanțare.

Suntem bucuroși să anunțăm că am primit finanțare pentru achiziția a 100 de insule ecologice, digitalizate.

Aceste insule ecologice vor fi ansambluri de containere, supraterane, destinate colectării separate a deșeurilor, iar accesul va fi digitalizat pentru persoanele fizice arondate fiecărei zone.

Valoarea totală a proiectului este de 4.919.500,00 lei fără TVA, finanțare obținută prin PNRR, componenta C3 – Managementul Deșeurilor .

Această finanțare marchează un pas important în direcția dezvoltării durabile și sustenabile a comunității noastre”, a declarat Cristian Matei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut