De la lotul olimpic la marile scene ale lumii. MEREU ÎN TOP- de vorbă cu lect.univ.dr. Simona Noja-Nebyla

Un flux de viață favorabilă optimismului. Muncă din cea mai fragedă pruncie. Disciplină ca sinteză a clasificărilor intime de mai târziu își depășește statutul rigid al obligativității și devine stil de viață. Sentiment, cu alte cuvinte. Nu știu dacă acestea sau și alte elemente compun acea impresie de regenerare continuă a ființei. E clar însă că doamna Simona Noja-Nebyla întoarce filele existenței cu dezinvoltura omului care știe, face și reface. Tot mai bine, tot mai eficient, adăugând biografiei proprii o adevărată succesiune de împliniri. Presa din lumea întreagă a consemnat succese după succese, lumea artei fiind parte din ființa-i sensibilă. Apoi, după ce luminile rampei au rămas pentru alte și alte generaţii, învățătura domniei sale merge mai departe și îmbogățește cele mai tinere talente ale domeniului :

După 40 de ani în lumea dansului, ca prim-balerină pe diverse scene naționale și internaționale, ca profesoară de balet, ca directoare de şcoli de balet, organizatoare de festivaluri și concursuri de dans au fost foarte multe întrebări la care nu le găseam răspunsuri. Și asta a fost motivația de a puncta, de a cerceta și de a încerca să descopăr niște adevăruri, care până la acel punct al existenței mele au rămas în lumea necunoscutului. Și mi-am dat seama că răspunsurile trebuie să le găsesc în alte zone ale cunoașterii și nu în zonele pe care eu le știam deja. Am realizat că trebuie să-mi extind cercetarea și să aprofundez noi domenii ale cunoașterii. Iar lucrarea mea de doctorat a confirmat acest lucru. Și s-a concretizat printr-o cercetare artistică. Totul a început în 2018, când încă eram directoare la Academia de balet a Operei de stat din Viena, în ideea de a continua, de a dezvolta proiectele pe care le-am început acolo, care au fost în număr 11, și care, din păcate, n-au găsit continuitate la anume genuri de argumentație. Sigur că, în perioada respectivă am reușit să înființez o academie de tineret, care funcționează și în ziua de astăzi, am vrut să introduc noi subiecte de anatomie, nutriție, de psihologie a dansului în curricula școlii şi cu toate acestea au rămas multe întrebări ne adresate și, ca atare, nu puteam da de răspunsurile adecvate. În momentul în care am început această cercetare, am dat peste o întrebare a lui J.D, psiholog, educator de la sfârșitul secolului XXI și începutul secolului XX, întrebare care, realmente m-a frapat și nu mi-a mai dat pace: „Ce rămâne valabil din tot ceea ce învăţăm în școală?” Ce putem să folosim? Ce are sens în continuare, după ce noi ne încheiem parcursul? Ce rămâne pentru școala vieții, propriu-zis, din sistemul educațional pe care l-am parcurs fiecare dintre noi? Iar întrebarea am transferat-o în: Ce rămâne din educația de dans după ce se încheie cei 8 ani de școală? Pentru un dansator știm că școlile vocaționale au opt ani de pregătire intensă pentru această lume. Și care, astăzi, pot fi urmate într-un studiu superior de licență, masterat sau doctorat, în studiul artelor spectacolului. Era clar că studiul vocațional la care mă refeream era să creeze balerini profesioniști care să fie capabili să intre într-o instituţie profesionistă de dans clasic sau contemporan, în companii mari sau mici, statale sau independente. În momentul în care am început să aprofundez tema și să mă documentez să văd dacă educația din dans mai este valabilă, luând în considerație și provocările secolului XXI, cu toate dificultățile pe care noi le aveam în ceea ce priveşte lipsa de orientarea educației prezente, se nasc, așadar, alte și alte întrebări. Pentru că, până acum, lumea dansului însemna ceea ce profesorii noștri au făcut, ceea ce profesorii noștri ne-au transmis. Și noi preluam de la ei, mai mult sau mai puțin direct, cu filtru de rigoare și aceste informații le dăm, la rândul nostru, mai departe. Sigur, după experiența noastră trăită în această lume.Ei bine, nu este chiar așa. Pentru că educația din zilele noastre este mult mai pusă sub semnul întrebărilor. Înainte vreme știai ce înveți și încotro te îndrepți. Acum e cu totul altfel. Nu știi la ce-ți folosește cunoașterea pe care o obții, nu numai în dans, ci și în mai toate domeniile vieții sociale. Deci: la ce-mi servește ceea ce învăț? Încotro mă îndrept? Ce șanse de succes am de a fi angajat? E clar că scopul educației s-a deschis foarte mult. Am urmărit o statistică: câți dintre școlile de balet din Viena își găsesc un loc de muncă? Unde se găsesc aceste locuri de muncă? Studiind datele statistice am fost șocată: am constatat că doar 10 la sută din absolvenți își găsesc un loc de muncă în domeniul pentru care noi i-am pregătit.

La prima vedere, pare un procent îngrijorător.

Ca un om responsabil, mi-am pus întrebarea: ce se întâmplă cu ceilalți 90 la sută? Pentru ce i-am pregătit? Ce se alege de ei? Este un potențial uman pierdut sau 8 ani de zile îți sacrifici timpul dacă nu ai nici o utilitate după ce ai terminat cursurile. Așa am început să regândesc, de fapt, alți termeni ai educației de dans. Cu alte cuvinte, nu doar de a forma dansatori profesioniști, ci ca o educație care are nevoie de o redefinire a scopului. Văzută prin această lentila, educația în dans își schimbă dintr-o dată direcția, forma și conținutul. Sigur, trecând prin diferite bibliografii am constatat că noi nu testăm viitorii balerin din punct de vedere al mai multor inteligențe. Este inadmisibil ca doar 10, 15 la sută din cei pe care îi pregătim să devină dansatori profesioniști. Am întâlnit însă în rândul celorlalți 85-90 la sută potențial inteligent de a devenit critici de spectacol, profesori, coregrafi, jurnaliști culturali, fizioterapeuți care combină dansul cu medicina… Și pentru acești oameni care fac alte cariere ar fi interesant de testat la intrarea într-o școală vocațională să vezi dacă acei copii care intră la 9 ani în sala de balet, au și alte abilități. Evident că, după o vreme, toate aceste inteligențe latente pot fi stimulate în cadrul educației generale și care le-ar folosi nu numai în devenirea de dansatori profesioniști, ci și în celelalte domenii enumerate. Un psiholog canadian a încercat să găsească sensul după care ne întrebăm ce rămâne după ce învățăm. El leagă acest sens al cunoașterii și educației, îl relaționează propriu-zis și cu ceva față de care avem o mare responsabilitate. Să ai creativitate și toate aceste lucruri să se alinieze cu propriile tale valori pe care le pui mai târziu în acțiune. E un proces puțin mai complicat, dar pe care îl urmezi și dacă privești educaţia din acest punct de vedere, a senului, dintr-o dată te trezești pe traiectoria poate mai puțin bătătorită de alții, mai puțin bătătorită de educația din dans, în cazul nostru. Sunt, iată, 20 de ani de când un psiholog englez s-a întrebat dacă școlile de astăzi nu ucid creativitatea. Și, cred, întrebarea este valabilă și în ziua de astăzi. Ei, ca să mă apropii de niște răspunsuri mai clare mi-au trebuit 5 ani, până când am reușit să închei lucrarea de doctorat, în care s-a manifestat o lucrare pe care am numit-o „Baletul – model educațional”, unde toate aceste aspecte sunt analizate și amintite.

V-ați întors în țară și ați obținut un post de cadrul didactic universitar la Academia de Muzică din Cluj-Napoca.

Dacă tot rămânem în domeniul educației, care mă preocupă în mod deosebit, descoperind foarte multe lucruri în această muncă de cercetare pentru lucrarea de doctorat, am conștientizat bucuria de a continua să aduc argumente în redefinirea scopului educației prin dans. Și văd poziția mea la universitate ca ca un nod într-o rețea internațională. Acest lucru se datorează tocmai experienței pe care am avut-o în dans, în activitatea artistică, pedagogică și de leadership, totodată, dar și datorită teoretizării acestei experiențe de dans în scris, – un lucru foarte dificil, mărturisesc.

De ce?

Pentru că a abstractiza experiențe este un proces extrem de complicat și să pui în cuvânt experiența de mișcare este și mai complicat și de a fi coerent pe această abstractizare a mișcării prin cuvânt am văzut-o ca o încercare pentru care am găsit o anumită pasiune și am dezvoltat, în timp, un anume respect. Și atunci când s-a ivit această ocazie de a intra la Academia de muzică, cu alte cuvinte, de a susține ideile mele nu doar la nivel artistic sau liceal.

Ca o prelungire a activităților intelectuale, ați ajuns la a treia carte.

De fapt patru, pentru că reflecțiile biografice le-am tradus-o și în engleză. Sunt mulți ani de câne am început să scriu la aceste reflecții. Poate că momentul a fost marcat de o fotografie făcută de cel mai renumit fotograf al Germaniei, Gert Weigelt, fotografie care se găsește pe coperta cărții „Viața ca o scenă călătoare”. Am fost onorată că mi-a propus să fac o sesiune de fotografii alături de marile nume ale baletului mondial, a marilor coregrafi care au activat în spațiul germanic, olandez ș.a.n.d.La acea ședință foto am fost vreo 90 de participanți și am fost foarte surprinsă că dintre toți, pentru cartea lui de portrete, m-a ales pe mine pentru copertă. Sigur, acum cartea ar avea un alt conținut, pentru că de atunci s-au adăugat foarte multe lucruri noi. Dar reflecțiile autobiografice vorbesc despre rolurile pe care le-am făcut, foarte multe descrieri de roluri, situații. Și pentru că nimic nu este perfect pe lumea aceasta, am scris o nouă carte: Introducere în …”. De ce introducere? Pentru că eu sunt și probabil voi rămâne musafir în lumea cuvintelor.

Ați terminat totuși Literele, iar tatăl dumneavoastră a fost un scriitor, prozator și poet de seamă al secolului XX. Ghicesc aici o modestie exagerată?

Nicidecum. Dar lumea cuvintelor nu este chiar… proprietatea mea, n-am rămas să profesez ceea ce am acumulat acolo. Am conectat totul cu lumea mișcării, așa că prefer să mă consider musafir în lumea cuvintelor. Sigur, mă strădui și vreau să fiu un musafir binevenit.

x x x

Și un CV de nota 10: Aventura a început de la selecționarea Simonei Noja-Nebyla în echipa lotului olimpic al României. A urmat Liceu de arte, secția Coregrafie,Facultatea de litere, doctoratul la UBB, Facultatea de Teatru și Artele Spectacolului. Apoi, prim-balerină la Cluj-Napoca, Constanța (Fantazio), București (Opera Română), International ballet Rotaru, Atlanta, SUA, Deutsche Oper am Rhein Dusseldorf-Duisburg, Deutsche Oper Berlin, Wiener Staatsoper. A fost invitată pe cele mai importante scene ale baletului mondial, a abordat zeci și zeci de roluri, a primit premii și distincții dintre cele mai valoroase, a deținut funcții de conducere la instituții de dans din Europa și a organizat numeroase festivaluri internaționale de balet. Acum e în top-ul învățământului universitar pentru cei care, realmente, vor să aprofundeze teoria și practica dansului clasic, modern și contemporan, în variantă multidisciplinară. Succes!

Interviu realizat de

Radu VIDA