Nicușor Dan despre moartea avocatului care l-a apărat în procesele împotriva exploatării de la Roșia Montană

Preşedintele Nicuşor Dan şi-a exprimat regretul, joi seara, pentru moartea lui Marius Harosa, pe care l-a numit „liderul juridic” al mişcării civice Roşia Montană.

„Am semnat decretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa, Ordinul ‘Steaua României’ în grad de Cavaler. În opinia mea, mişcarea civică Roşia Montană este una dintre cele mai importante manifestări civice în România după ’89, cumva la acelaşi nivel cu Piaţa Universităţii, şi Marius Harosa a fost liderul juridic al acestei mişcări. Au fost câteva zeci de litigii, toate câştigate de diferite asociaţii; în fiecare dintre ele… nu a fost singurul jurist al acestei cauze, dar a fost juristul principal. În zeci de cauze, pro bono a reprezentat interesul public şi este… e remarcabil inclusiv când a ajutat statul român în acel litigiu de arbitraj prin care compania dezvoltatoare voia să ceară despăgubiri de la statul român. Este o mare pierdere pe care o avem cu toţii”, a declarat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la Dublin, unde a participat la cea de a noua reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda.

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, miercuri, decretul de decorare post-mortem a avocatului Liviu-Marius Harosa, conferenţiar universitar doctor. Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler i-a fost acordat „în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru întreaga sa activitate pusă în slujba cercetării, promovării şi apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, impunându-se ca un model de implicare a societăţii civile în scopul protejării patrimoniului naţional şi a intereselor strategice ale României”.

Liviu-Marius Harosa a fost cadru didactic universitar la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în cadrul Departamentului de Drept Privat şi membru al Consiliului Facultăţii de Drept.

În plan publicistic, a fost autor şi coautor al unor lucrări de referinţă în literatura juridică românească. De asemenea, a publicat un număr important de studii şi articole în reviste de specialitate.

Paralel cu activitatea universitară, a avut o bogată şi apreciată carieră de avocat în cadrul Baroului Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.