Cutremurul din Arad nu a afectat barajele din zona Someș-Tisa

În contextul cutremurului care a avut loc, marți, în județul Arad, Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa a trecut la evaluarea stării tehnice și funcționale a barajelor pe care le are în administrare și sunt încadrate în categoriile de importanță A și B.
„În urma verificărilor realizate, s-a constatat că nu s-au produs modificări în structura de rezistenţă sau deteriorări/ degradări/ modificări structurale ale barajelor încadrate în categoriile de importanță A și B, respectiv: Colibița, județul Bistrița-Năsăud; Gilău, județul Cluj; Călinești-Oaș, județul Satu Mare; Vârsolț, județul Sălaj; Strâmtori-Firiza și Berdu, județul Maramureș.
Conform legislației în vigoare, barajele se încadrează în patru categorii de importanţă, după cum urmează: A – baraj de importanţă excepţională; B – baraj de importanţă deosebită; C – baraj de importanţă normală; D – baraj de importanţă redusă.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut