Reabilitare de peste 68 de milioane de lei pentru sistemul de irigații din zona Mihai Viteazu

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) – Filiala Teritorială Cluj pregătește un pachet amplu de investiții și lucrări de întreținere a infrastructurii agricole din județ. Unul dintre obiective vizează reabilitarea completă a amenajării de irigații Mihai Viteazu, un proiect de peste 68 de milioane de lei, la care se adaugă lucrări de reparații și întreținere pe canalele și stațiile de pompare din întreaga regiune.

ANIF Cluj administrează o suprafață totală amenajată de 125.492 de hectare pe raza județului. Aceasta include o amenajare de irigații (5.880 ha total / 5.720 ha suprafață netă), 16 amenajări de desecare (5.076 ha) și 62 de amenajări pentru combaterea eroziunii solului (114.536 ha).

În zona Mihai Viteazu se dorește amenajarea de irigații prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România (HG nr. 988/2022).

Din cauza vechimii de peste 51 de ani și a gradului avansat de uzură, infrastructura principală din zonă va trece printr-un proces complex de reabilitare.

Proiectul de investiții major vizează reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea de irigații Mihai Viteazu, județul Cluj, investiție de 68.149.000 lei (cu TVA).

Concret se are în vedere modernizarea barajului de priză Moldovenești, a stației de pompare de bază Moldovenești și a canalului de aducțiune CA alături de construcțiile hidrotehnice aferente.

În plus față de investiția de bază, pe tronsonul canalului de aducțiune sunt prevăzute reparații la peree degradate (24.959 mp) și curățarea vegetației, cu o valoare estimată de 5.454.785 lei (fără TVA).

În primele 9 luni din 2026, angajații ANIF au curățat peste 5,6 km de canal de aducțiune, au executat erbicidări pe 5 hectare, au decolmatat bazinul de aspirație al Stației de pompare Moldovenești, au reparat vana plană de evacuare și au realizat mentenanța echipamentelor.

Planul Tehnic de Întreținere și Reparații (I+R) propus de ANIF Cluj pentru anul 2027 însumează o valoare totală de 8.640.545 lei (fără TVA). În funcție de prioritățile stabilite de specialiști, lucrările vizează următoarele obiective: sesecarea Văii Crișului, decolmatări de canale, repararea a 5 căderi din beton, refacerea a 10 podețe tubulare și distrugerea vegetației acvatice/lemnoase.

La sistemul de irigații de la Mihai Viteazu se vor face reparații la peree degradate și se va curăța canal aducțiune (5.454.785 lei).

La sistemul de desecare Gădălin Superior se vor efectua reparații la căderile de beton, la rețeua de drenuri colectoare (1.500 ml), decolmatări și podețe (503.954 lei).

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.