Europenizarea ca responsabilitate

Ce înseamnă, de fapt, europenizarea? Este legată de Europa ca spațiu geografic sau de Uniunea Europeană ca proiect politic? Este un lucru bun? Ne face mai liberi, mai prosperi și mai puternici?

În anii ’90, noi, românii, simțeam nevoia să afirmăm că suntem europeni. Veneam după decenii de comunism, izolare și libertăți limitate. Dar nu deveniserăm europeni în 1989. Eram europeni și înainte. Ceea ce ne lipsea era libertatea de a ne conecta firesc la lumea din care făceam parte. Aderarea la UE ne-a oferit șansa de a recupera decalaje și de a ne dezvolta într-un spațiu economic și politic mai larg.

Dar unde începe și unde se termină Europa? Geografia nu oferă întotdeauna răspunsuri simple. Rusia este europeană? Dar Turcia? Israelul participă la competițiile fotbalistice europene, iar Kazahstanul joacă în preliminariile Campionatului European. Eurovisionul a ajuns până în Australia.

Aceste exemple arată că Europa instituțională și culturală nu se suprapune perfect peste harta continentului. Totuși, pentru noi, întrebarea esențială nu este unde trasăm granițele geografice, ci ce construim împreună.

Uniunea Europeană este un proiect politic. Prin urmare, este firesc să existe dezbateri, interese diferite și conflicte de idei. Unele guverne contestă deciziile europene, iar unii cetățeni consideră că instituțiile de la Bruxelles se implică prea mult. Dar democrația nu înseamnă absența politicii. Înseamnă reguli, negociere și responsabilitate. Nu putem cere democrație doar atunci când rezultatul ne convine.

O altă întrebare importantă privește extinderea Uniunii. Am pornit de la șase state și am ajuns la 27, după plecarea Marii Britanii. Este bine să ajungem la 30 sau 35? Putem administra eficient o Uniune mai mare? Putem oferi pace, securitate și prosperitate mai multor cetățeni?

Extinderea poate aduce beneficii economice și strategice, dar nu este suficient să primim noi membri. Trebuie să ne asigurăm că Uniunea poate lua decizii, că regulile sunt respectate și că instituțiile funcționează. O Uniune mai mare trebuie să fie și mai capabilă să acționeze.

Groenlanda este un exemplu interesant al schimbării granițelor politice. A făcut parte din Comunitățile Europene prin Danemarca, dar a părăsit structurile europene în 1985. Astăzi, importanța sa strategică ne amintește că Europa trebuie să privească dincolo de propriile granițe și să înțeleagă lumea în care trăiește.

Aici ajungem la responsabilitatea principală a UE: pacea și prosperitatea. Aceste obiective trebuie susținute prin rezultate concrete.

Avem nevoie de o economie competitivă, de investiții, de energie accesibilă și de capacitatea de a ne apăra. Dacă este nevoie de o cooperare militară mai puternică, să o discutăm. Dacă avem nevoie de un Fond european pentru competitivitate, să stabilim cum îl finanțăm și cum îl folosim. Dacă pierdem teren în fața Statelor Unite și a Chinei, să identificăm cauzele și să găsim soluții.

Este comod să explicăm toate problemele prin greșelile altora. Dar criticile, oricât de justificate, nu țin locul acțiunii. Nu putem controla deciziile Washingtonului sau dezvoltarea economiei chineze. Putem însă decide cum ne pregătim și cât de bine ne folosim resursele.
Iar aici trebuie să înțelegem un lucru simplu: Uniunea Europeană suntem noi.

Suntem românii, antreprenorii, profesorii, medicii, inginerii și muncitorii. Suntem cei care contribuie la economie, respectă regulile și cer instituțiilor să funcționeze mai bine. Europa nu este o structură îndepărtată, care trebuie să rezolve totul în locul nostru.
Europenizarea înseamnă și capacitatea de a învăța, de a ne adapta și de a transforma oportunitățile în rezultate. Nu ne garantează succesul. Ne oferă însă cadrul în care îl putem construi împreună.

Nu avem nevoie doar de rețete de succes, ci de organizare, priorități clare și voința de a le pune în practică.

Așadar, să discutăm mai puțin despre cine ne împiedică și mai mult despre ce avem de făcut. Europa are responsabilitatea de a oferi pace și prosperitate. Noi avem responsabilitatea de a contribui la acest proiect.

Viitorul Europei nu se construiește doar la Bruxelles. Se construiește și aici, prin ceea ce alegem să facem, împreună, în fiecare zi.

Dan LUCA