Compartimentul pacienți septici, inaugurat la Clinica Ortopedie-Traumatologie a SCJU Cluj

Compartimentul pentru pacienți septici din Clinica de Ortopedie – Traumatologie „Alexandru Rădulescu” a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj a primit, joi, 7 iulie, primii pacienți, marcând, astfel, debutul activității medicale.

Compartimentul pacienți septici funcționează în cadrul secțiilor clinice Ortopedie-Traumatologie I și II, având în dotare 12 paturi destinate pacienților cu afecțiuni ortopedice grave. Realizarea compartimentului a presupus reamenajarea spațiului de funcționare și dotarea cu sisteme și instalații specifice, utilizând fonduri asigurate de autoritățile publice locale și din surse proprii ale spitalului, în valoare de aproximativ 1.200.000 – a anunțat joi, într-o conferință de presă, conducerea clinicii.

În aceeași conferință de presă a fost prezentat și stadiul lucrărilor de reamenajare a Clinicii Ortopedie-Traumatologie și a proiectului de extindere a acesteia. Astfel, printr-o investiție de aproximativ 3.000.000 lei, Blocul Operator al clinicii va fi modernizat și dotat cu aparatură de ultimă generație, banii fiind alocați printr-un proiect destinat combaterii infecțiilor asociate actului medical, aprobat prin PNRR, având ca termen de finalizare luna aprilie 2024. Extinderea clinicii cu un corp nou de clădire se află în faza proiectării și obținerii avizelor, având ca termen de execuție luna octombrie 2023.

„Cea mai nouă facilitate medicală pusă la dispoziția pacienților Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca își deschide astăzi porțile. Ea constă într-o structură de 12 paturi, constituită într-un compartiment – parte componentă a Secției clinice de Ortopedie-Traumatologie, compartiment care va găzdui cazurile ortopedice deosebite, cazuri deosebit de grave, cazuri cu posibile complicații. Această structură este, cum am spus, parte componentă a unei secții de 126 de paturi, din care 10 sunt de terapie intensivă, și care deservește o arie extrem de extinsă de pacienți care ni se adresează, astfel încât, anual, această structură de 126 de paturi și trei cabinete ambulatorii prestează în medie peste 16.000 de servicii medicale, din care 3.200 pe an sunt servicii de spitalizare continuă, deci pentru pacienți internați, cam tot atâtea servicii am avut anul trecut de spitalizare de zi și aproximativ 10.000 de servicii de consultații în ambulator. Media este de 100 – 120 de prezentări la camera de gardă, pe noapte.

Aveam nevoie de aceste structuri, aveam nevoie de aceste condiții pe care să le asigurăm pacienților noștri, astfel încât până în clipa de față am fost capabili să facem ca această structură și spațiile aferente care conduc la aceasta să corespundă standardelor, investiția, în valoare de 1.200.000 de lei realizându-se cu sprijinul autorităților locale, la care am contribuit și noi cu fonduri proprii.

În paralel am reușit să câștigăm un proiect pe axa PNRR, prin care tindem să reducem cât mai mult posibil infecțiile asociate actului medical, astfel încât vom mai investi aici, până în luna aprilie 2024, încă 3.000.000 de lei, iar în paralel am început să lucrăm la fazele de expertize tehnice, studiu de fezabilitate, proiectare, avize, certificat de urbanism, tot ceea ce presupune depunerea unei documentații care să fie capabilă să atragă noi surse de finanțare pentru lucrările de reamenajare de care mai avem nevoie și, bineînțeles, pentru un proiect de extindere, pentru că altfel nu vom putea să oferim acestor pacienți condițiile la care au dreptul. La ora actuală atât am putut să facem” – a declarat, pentru Făclia, managerul SCJU Cluj, prof. univ. dr. Claudia Gherman.

„Am vrut, astăzi, prin această conferință de presă, să dăm un semnal cum că lucrurile, aici, se mișcă, și în sensul renovării clinicii. Deja s-au început lucrările de renovare și suntem în faza în care inaugurăm primele saloane modernizate într-un sector al secției în care pacienții vor avea condiții la standarde europene. Se cunoaște că aici, în clinică, din punct de vedere profesional sunt rezolvate cazurile cele mai grave, atât cazurile de traumatologie osteoarticulară, dar și cazurile ortopedice, noi, aici, fiind vârful de lance, să zic așa, ultima stație în «lanțul trofic» al spitalelor, deoarece primim cazuri din toată țara, primim cazuri foarte complicate, chiar disperate, în anumite situații. Ceea ce s-a făcut acum este semn că lucrurile merg, iar ceea ce s-a făcut este doar un prim pas pentru modernizarea clinicii. În discuție sunt acum proiectele de extindere prin construirea unui corp nou în interiorul curții clinicii, în care să cantonăm un bloc operator nou, modern, conform standardelor, o secție de terapie intensivă, împreună cu camera de gardă, unitatea de primiri urgențe, departamentul de investigații paraclinice, radiologice, CT, RMN și, bineînțeles, un nou spațiu și pentru partea de UMF, de învățământ, de parte didactică pentru studenți, pentru rezidenți, cu săli de cursuri, săli de lucrări practice, de experimente, în care să putem desfășura și activitatea de cercetare” –a declarat, pentru Făclia, și conf. univ. dr. Horea Benea, șeful Secției Ortopedie II din cadrul Clinicii Ortopedie – Traumatologie a SCJU Cluj.

M. TRIPON      

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut