CNE: Testarea non-invazivă – un act indispensabil pentru menținerea școlilor deschise

Consiliul Național al Elevilor (CNE) consideră testarea „un act indispensabil pentru menținerea școlilor deschise cu prezență fizică pentru cât mai multă vreme” și atrage atenția asupra faptului că menținerea procesului de testare a elevilor și profesorilor reprezintă, poate, „unica metodă prin care autoritățile pot asigura un  minimum de siguranță pentru elevi și profesori”.

Totodată, atenționează că lipsa unor măsuri complementare, care să reducă semnificativ riscurile de infectare din comunitățile școlare, precum descentralizarea deciziei de suspendare a cursurilor fizice, prin adoptarea unei matrici de  calcul a riscului epidemiologic dintr-o unitate de învățământ, introducerea obligativității testării bisăptămânale pentru elevii și personalul didactic, nedidactic și auxiliar, modificarea pragului de infectări la care se decide suspendarea cursurilor cu prezență fizică a unei clase/ a unei școli sau stabilirea unui prag de incidență de la care să se dispună trecerea la cursuri exclusiv online, „ne aduce în poziția în care suntem obligați să privim cum clasele din România ajung să își închidă, rând pe rând, ușile, sau cum numărul de elevi și profesori infectați crește de la o zi la altă într-un ritm îngrijorător”.

Totodată, Consiliul Național al Elevilor își exprimă dezacordul cu privire la abordarea Ministerului Educației și a Ministerului Sănătății, care „nu au răspuns solicitării venite din partea elevilor reprezentanți de a organiza o întâlnire de lucru, în cadrul căreia să fie aduși la aceeași masă decidenți, experți în epidemiologie și reprezentanți ai membrilor comunității școlare, în așa fel încât să fie identificate soluții la problemele întâmpinate în teritoriu și să fie discutate”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.