Clujenii, despre alegeri

Am pus ștampila pe răul cel mai mic” !

La ora încheierii ediției, în Cluj Napoca prezența la vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale era de peste 57,6 %, județul Cluj înregistrându-se printre județele cu apetență sporită în ceea ce privește prezența la urne. Cu toate acestea nu în toate secțiile fluxul alegătorilor a fost același. De pildă, la secțiile de votare 3 și 4 deschise în incinta Colegiului Tehnic de Telecomunicații „Augustin Maior” încă de la primele ore ale dimineții s-au format rânduri, majoritatea celor prezenți fiind studenți de la Complexul Sudențesc „Hașdeu” și familii tinere cu domiciliul în arealul celor două secții. În schimb la secțiile de votare 1 și 2 de pe strada Emil Isac sau secția de votare de la Școala „Ioan Bob” situată pe strada Memorandumului, prezența la vot înregistra o anume relaxare. Din experiența tururilor precedente, reprezentanții secțiilor de votare au declarat că vârful de grafic în ceea ce privește venirea la urne se înregistrează în jurul orelor 18,00 – 19,00. De asemenea o prezență accentuată la vot în acest interval de timp se face simțită și în secțiile situate în cartierele situate la periferia Clujului. Dar, privind lucrurile în ansamblul lor, duminica din 18 mai a fost una specială din punct de vedere al voinței clujenilor de a se exprima în privința alegerii viitorului președinte al României.

Zbatere continuă, permanentă luptă…

Margareta L. din Cluj Napoca este inginer chimist, lucrează la un laborator care deservește mai multe cofetării și restaurante și are un fiu de 21 de ani, student la Chimie la o universitate din Paris. „Și eu și soțul meu ne-am prezentat la vot, aici, la secția 2, pentru că trăim o vreme a deciziilor fundamentale în ceea ce privește viitorul drum al României. Serile trecute am discurtat cu fiul nostru la telefon și avea și el îngrijorările lui. De regulă, atunci când și posibilitatea ne este favorabilă îl vizităm pe fiul nostru în Franța. Ne luăm din timp bilete la cursele low-cost ale unei companii de aviație și plecăm pe bani puțini. Noi nu gândim prea mult pe coordonate politice, noi gândim practic. Am votat în așa fel încât pe viitor această posibilitate de a circula oricând vrem noi în occident să nu ne fie condiționată sau restricționată. Asta înseamnă efectiv, pentru noi, ca familie, libertatea. Nu vreau să exagerez, dar datoria mea de părinte este să gândesc preventiv. Acesta este gândul sub care am votat amândoi. În ceea ce privește însă clasa politică din România, vorbim de o zbatere continuă, o permanentă luptă și nu se reușește să se ajungă la o conciliere nici în problemele vitale, de cumpănă ale țării. Poate învățăm ceva din experiența aceasta. Sperăm să fie bine!”.

Românii văd ceea ce se întâmplă

Pentru profesorul Timotei M. din Gherla și pentru soția Doina, farmacistă, ambii pensionari, ziua de 18 mai este una specială. „Am rămas să votăm în Cluj pentru că ne vom petrece toată ziua la rudele noastre, având un eveniment în familie. Dacă ne întrebați cu ce gânduri am votat, vă spunem de la bun început: cu o Românie independentă! Noi amândoi avem peste 75 de ani și am trăit vremurile dictaturii comuniste. Am gustat libertatea după 1990, nu vrem să o pierdem. Dar nici nu ne închipuim să devenim datornicii Europei sau ai Americii. Noi avem valori deosebite, avem o țară bogată, avem profesioniști în toate domeniile. Dar clasa politică este slabă, este interesată de ea însăși, nu de popor. România supraviețuiește cu greu economic, dar nu din cauza oamenilor. Din cauza politicienilor. Jocurile de interese, lăcomia, blocarea pensiilor și a salariilor la bugetari sunt semne evidente că România nu este pe drumul cel bun. Românii nu sunt proști. Românii văd și simt pe pielea lor austeritatea, constrângerile. Noi, eu și soția, dorim să se schimbe ceva în țara asta. Pentru asta am votat!”

Ștampila pe Europa

Lucian P. este student la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca. El consideră că orice dictatură pleacă de la intenții ascunse, urmate de declarații din care nu reiese adevărul integral ci doar lasă să se înțeleagă anumite lucruri. Apoi se trece la fapte. „Mă îngrijorează cumplit să întoarcem spatele Europei. Eu, după ce îmi finalizez studiile la UBB, vreau să parcurg un doctorat în Germania sau în Suedia. Apoi intenționez să mă întorc și să aplic în țară tot ceea ce am studiat în străinătate. Mă interesează un post în spațiul universitar. Sau un post în cercetare. Tatăl meu este șofer de TIR pe Comunitate, adică în Uniunea Europeană, și lucrează foarte mult ca eu și fratele meu, care este și el student în primul an la „Agromie” să nu ducem lipsă de nimic. Mama, de asemenea, este maistru-bucătar la un restaurant din Cluj Napoca și se implică foarte mult la locul de muncă tocmai pentru ca nouă să nu ne lipsească nimic. Atunci cu cine să votez? Răspunsul este lesne de înțeles. Am pus ștampila pe Europa, evident!”.

Agreați de partide, nu de oameni

Felicia M. din Caransebeș a venit în vizită la fiica sa, Luciana, asistentă medicală la una dintre clinicile clujene și a dorit să-și exprime intenția de vot la Cluj. „Eu consider că România trece printr-o experiență nefericită. Nici unul, nici altul dintre cei doi candidați la președinție nu cred că sunt prea agreați de români. Ci de susținătorii anumitor partide mai mult. Dar pentru că este un moment crucial pentru țară, am venit să ne facem datoria. Eu am pus ștampila pe unul dintre candidați dar nu sunt convinsă că am făcut bine. Nici dacă puneam pe celălalt nu eram foarte convinsă. Dar am ales răul cel mai mic. Să dea Dumnezeu să fie bine dar binele pe care eu mi-l închipui nu îl văd la niciunul dintre cei doi candidați! Dar asta ne oferă clasa politică din România!”.

La ora închiderii ediției, la cele 674 de secții de votare din Cluj Napoca prezența la vot creștea de la o oră la alta. Cei plecați în week-and sa-u întors în oraș. 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.