Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE. 10 Zăpadă, zăpadă, zăpadă, călătorie prin viscolul sufletului omenesc

Zăpadă, zăpadă, zăpadă-text, adaptare, muzică Jaram Lee, după Stăpân și slugă de Lev Tolstoi-propune din start trei perspective, de la fascinația pentru arta tradițională coreeană la performanța interpretativă excepțională a lui Jaram Lee și lectura contemporană a povestirii de Tolstoi, în care o călătorie prin viscol devine o călătorie spre adevărul despre om.

Este cea de-a cincea prezență a lui Jaram Lee la Festivalul Internațional de Teatru Interferențe de la Cluj-Napoca, revenire care confirmă relația specială dintre artistă, organizator și publicul festivalului. Interesul constant pentru întâlnirea dintre literatura universală și posibilitățile expresive ale pansori-ului. După experiențele scenice inspirate de Gabriel García Márquez, Ernest Hemingway și Bertolt Brecht, Jaram Lee revine cu un alt mare nume al literaturii universale, Lev Tolstoi, oprindu-se asupra nuvelei Stăpân și slugă, amplă compoziție teatrală și muzicală.

Pentru spectatorul european, pansori rămâne o descoperire fascinantă. Născut în Coreea, cu aproximativ trei secole în urmă, acest gen de artă narativă muzicală îmbină cântul, rostirea, jocul actoricesc și ritmul percuției. În forma sa tradițională, un singur interpret, sorikkun, spune și cântă întreaga poveste, asumându-și personajele, schimbând registrele vocale și construind prin gest, mimică și mișcare universul ficțional. Alături de el se află gosu, percuționistul care susține și stimulează desfășurarea interpretării prin loviturile de tobă, prin intervenții vocale și reacții ritmice. Este o artă a concentrării și a imaginației, în care puținele elemente materiale de pe scenă sunt compensate de extraordinara bogăție a expresiei. Pansori-ul nu ilustrează o poveste, o creează în fața spectatorului, scenă cu scenă.

Jaram Lee este una dintre personalitățile reprezentative ale pansori-ului contemporan. A început studiul acestei arte la vârsta de zece ani și și-a desăvârșit pregătirea sub îndrumarea unor mari maeștri ai tradiției coreene. Absolventă a Universității Naționale din Seul, artista a ales să nu rămână prizoniera repertoriului tradițional, ci să-i exploreze resursele în dialog cu literatura și teatrul contemporan. Sacheon-ga/Brecht, Ukchuk-ga/Brecht, Bătrânul și marea/Hemingway demonstrează că pansori-ul poate deveni un instrument de expresie universală. Cu Zăpadă, zăpadă, zăpadă, această experiență artistică atinge o nouă treaptă.

Povestea lui Tolstoi este aparent simplă, nu insist asupra ei. Pentru Jaram Lee este ocazia interpretării în care demonstrează capacitatea extraordinară de a transforma corpul și vocea în instrumente ale unei întregi lumi ficționale, populată de oameni, animale, obiecte, sunete, fenomene naturale, toate trecând prin filtrul artistei.

Marea performanță a spectacolului este Jaram Lee. Ea nu interpretează pur și simplu personajele, le locuiește. Vasily, Nikita, membrii familiei, calul Zetty, vântul, furtuna de zăpadă se succed într-o demonstrație de virtuozitate vocală, corporală și actoricească. Schimbările de personaj se produc cu o naturalețe uimitoare, printr-o modificare a timbrului, a ritmului vorbirii, a expresiei chipului sau a atitudinii corporale. Un gest, o inflexiune vocală, o mișcare a evantaiului sunt suficiente pentru ca spațiul să se transforme. Evantaiul devine instrument de sugestie, obiect scenic și prelungire a imaginației. Grație lui, Jaram Lee evocă mișcarea zăpezii, direcția vântului, prezența unui personaj. Prin voce dă viață unui animal, construiește sonoritatea unei furtuni. Ne bucurăm de o Jaram Lee care transformă tehnica într-o formă de libertate artistică. Jaram Lee a mărturisit că, pentru a-l putea aduce pe scenă pe Zetty, a urmat timp de trei luni lecții de călărie, iar pentru a înțelege viscolul a călătorit prin câmpiile înzăpezite ale Mongoliei. Sunt detalii care spun multe despre seriozitatea cu care artista își pregătește personajele, despre felul în care experiența concretă este transformată în expresie scenică.

Într-un spectacol construit în jurul unei singure voci, prezența percuționistului Lee Jun-hyoung este esențială. Toba nu este doar un acompaniament muzical. Ea stabilește pulsația povestirii, susține tensiunea, marchează schimbările de ritm și devine un partener de dialog al interpretei. Între voce și percuție se creează o relație vie, cu accente, contrapuncte, intervenții și răspunsuri. Lee Jun-hyoung nu dublează acțiunea, ci o stimulează. Loviturile sale de tobă însoțesc mersul personajelor, sugerează neliniștea, amplifică ritmul unei întâmplări, transformă tăcerea într-o așteptare încărcată de tensiune. Relația dintre cei doi artiști devine structura spectacolului. Vocea creează universul, toba îi dă respirație.

Zăpadă, zăpadă, zăpadă nu este o descriere meteorologică. Zăpada cade, se adună, acoperă urmele, șterge drumurile și reperele. Călătoria devine tot mai anevoioasă, iar noaptea rusească pare să nu se mai sfârșească. În această desfășurare, Tolstoi își păstrează intactă forța morală. Povestea nu este numai despre doi oameni surprinși de o furtună, ci despre confruntarea dintre egoism și solidaritate, dintre instinctul de conservare și capacitatea de a-l recunoaște pe celălalt. Tradiționala vodcă, atmosfera domestică, relațiile dintre stăpân și slugi, detaliile vieții cotidiene rusești nu sunt ornamente de epocă. Ele fixează povestea într-un timp și într-un spațiu recognoscibile. Viscolul se desprinde de aceste coordonate, transformând călătoria într-o meditație universală.

Impresionează în această nouă creație felul în care o formă tradițională de artă coreeană reușește să absoarbă și să exprime literatura rusă, fără să-și piardă identitatea. Este adevărata întâlnire între două culturi, două tradiții și două modalități de a înțelege teatrul.

Jaram Lee și regizoarea Park Ji-hye valorifică particularitățile pansori. Povestirea, cântul, gestul și ritmul rămân componente inseparabile ale unui spectacol în care imaginația spectatorului este permanent solicitată. Scenografia, costumele și lumina contribuie la configurarea acestui spațiu al iernii, fără a concura însă cu forța interpretativă a artistei. Simplitatea mijloacelor lasă spectatorului libertatea de a construi, împreună cu cei doi artiști, lumea în care se desfășoară povestea.

La final, aplauzele îndelungate ale publicului clujean au fost mărturia limpede a întâlnirii reușite dintre artiști și spectatori. Pentru a cincea oară, Jaram Lee a adus la Interferențe un univers teatral diferit, surprinzător, generos, confirmând că adevărata tradiție nu este aceea care se repetă la nesfârșit, ci aceea care se reinventează. Sub zăpada care acoperă totul, dincolo de avere, rang și putere, rămâne nevoia de a-l cunoaște pe cel de lângă tine. Nevoie care nu cunoaște granițe, limbi sau anotimpuri.

Demostene Șofron