Cine tratează criza de medici de familie din județul Cluj?!

Gradul de acoperire cu medic de familie scade de la an la an în județul Cluj, reiese dintr-o analiză realizată de ziarul Făclia pe baza datelor de la Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj.

Astfel, dacă în 2017, gradul de acoperire cu medici de familie în judeţul Cluj era de 86, 63 la sută, anul trecut nivelul de acoperire a fost de 81,70 la sută.

La nivel naţional însă, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România spun că există previziuni că în zece ani vom avea o lipsă de medici de familie, mai ales în condiţiile în care acum aproape jumătate dintre aceştia au vârsta peste 60 de ani, iar cei sub 35 de ani reprezintă doar 2,2%.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat în urmă cu o lună că există 700 de localităţi din ţară unde nu există medic de familie iar în 47% dintre localităţi nu au suficienţi medici de familie. El a precizat că în perioada următoare vor fi dotate mii de cabinete de medicină de familie prin PNRR. „Medicina de familie e un domeniu complex, este răspunsul pe care trebuie să îl dea orice ţară problemelor de sănătate şi asta nu înseamnă să ai medici de familie, ci să le creezi şi un cadru profesional, pe de o parte – posibilitatea de a face investigaţii, de a prescrie tratamente. Avem în PNRR 3.000 de cabinete de familie pe care să le dotăm, avem peste 1.000 evaluate şi în curând vom semna primele contracte cu medicii de familie, încât să îşi poată să îşi doteze cabinetele. Sperăm ca acest demers pe care îl facem să fie stimulativ, încât tot mai mulţi tineri să opteze pentru acest domeniu care este foarte important. (…) Trebuie să existe stimulente pentru medicii de familie, pentru ca tinerii să acceseze şi localităţile din mediul rural, chiar mai îndepărtate de oraş”, a spus Rafila.

Din datele prezentate de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, la ora actuală 335 de medici de familie au relație contractuale cu Casa de asigurări, însă necesarul este de 410 de medici de familie.

În 2020, în județul Cluj își desfășurau activitatea 339 de medici de familie iar în 2017 erau 353 de cabinete de medicină de familie. Asta înseamnă că în patru ani 18 cabinete de familie și-au încetat activitatea.

Cel mai mare deficit de medici de familie se înregistrează în mediul rural. Aici gradul de ocupare este de doar 74,12 la sută, conform CAS Cluj.

O cauză pentru care anumite localități nu au medici de familie ar fi că medicii nu le consideră atractive pentru a-şi deschide cabinete acolo. Unii medici de la sate cumpără praxisuri în mediul urban, iar cei tineri nu vor să meargă la sate. De asemenea, mulți pleacă în străinătate imediat ce termină studiile.

Reprezentanţii CAS spun că pentru a fi atraşi medicii sunt acordate stimulente pentru condiţii deosebite, cum ar fi „sporul de zonă”. Astfel, medicii din mediul rural pot primi pe lângă bugetul alocat de CAS şi un spor care variază în funcţie de problemele din zona respectivă, cum ar fi distanţa cabinetului faţă de o unitate de primire a urgenţelor, de alimentarea cu apă, asigurarea căldurii sau de distanţa faţă de un oraş, în județul Cluj fiind vorba de sporuri şi de până la 26 la sută.

„În anul 2021, din totalul de 335 medici de familie aflați în relație contractuală cu CAS Cluj, un numar de 110 medici de familie (105 medici de familie care activează în mediul rural și 5 medici de familie din Huedin) au beneficiat de spor de zona cuprins între 1% si 26%”, arată CAS Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut