Bustul lui Emil Racoviță a fost repus pe strada Mihail Kogălniceanu

Bustul marelui savant român Emil Racoviță vandalizat pur și simplu în timpul lucrărilor de modernizare a străzii Mihail Kogălniceanu, a fost expus din nou publicului. Sculptura a fost reinstalată pe soclu, de data aceasta chiar în fața Colegiului Național „Emil Racoviță”.

Bustul a fost dezvelit în anul 1993 în fața Colegiului Național „Emil Racoviță” în cadrul unui demers exclusiv al acestei școli. Totodată, toate costurile aferente realizării acestui monument au fost suportate de absolvenții „racovițiști” ca omagiu adus patronului spiritual al școlii. Cei implicați în realizarea monumentului dedicat lui Emil Racoviță au ales strada Mihail Kogălniceanu ca loc de amplasare a bustului pentru a fi în fața școlii care-i poartă numele iar pe de altă parte pentru că pe această stradă se află universitatea pe care marele savant a condus-o în perioada interbelică.

După inaugurare, Monumentul Emil Racoviță a devenit locul de întâlnire al absolvenților prestigioasei școli clujene.

Bustul lui Emil Racoviță a fost demontat anul trecut în contextul demarării lucrărilor de reamenajare urbană a străzii Mihail Kogălniceanu, fiind apoi depozitat de către muncitori în gangul Colegiului „Emil Racoviță”. Deși reprezentanții școlii au cerut atât Direcției de Cultură Cluj cât și municipalității clujene să găsească o soluție pentru ca monumentul marelui savant să rămână în fața unității de învățământ pentru a avea vizibilitate și a i se putea acordat în acest fel respectul cuvenit, răspunsurile au fost că proiectul de reamenajare urbană a străzii Mihail Kogălniceanu realizat de echipa lui Macalik Arnold Ernő nu include bustul lui Emil Racoviță. Totodată s-a sugerat conducerii școlii să găsească o soluție pentru a fi amplasat în curtea unității de învățământ.

Deși numeroase personalități ale vieții academice au cerut repunerea bustului pe strada Kogălniceanu, arhitecții de la Mossfern au încercat să-l ascundă pe Racoviță într-o nișă a clădirii unității de învățământ ce-i poartă numele, pe partea cu strada Hermann Oberth.

Numai că membrii Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice au refuzat să dea curs propunerii firmei Mossfern.

În luna septembrie 2023, primăria clujeană a reziliat contractul cu firma Mossfern Arhitectură condusă de arhitectul Macalik Arnold Ernő, ce viza reamenajarea urbană de pe străzile Universității și Mihail Kogălniceanu. Motivul a fost că arhitectul Macalik a refuzat să repună pe strada Kogălniceanu monumentul lui Emil Racoviță și Grupul Statuar Școala Ardeleană pe soclu.

În acest context, lucrările au fost atribuite unei alte firme de arhitectură.

Noul arhitect și-a prezentate în ședința din 7 septembrie a.c. a Comisiei Zonale a Monumentelor istorice proiectul pentru reamplasare pe soclu a monumentului Școala Ardeleană și bustul marelui savant Emil Racoviță. Proiectul prevedea refacerea socului în forma în care a fost realizat de arhitectul Adriana Matei, fostul decan al Facultății de Arhitectură din Cluj. De asemenea, noul arhitect a prezentat și proiectul de reamplasare a bustului marelui savant român Emil Racoviță în fața Colegiului Național care-i poartă numele.

În cele din urmă și Macalik a revenit în proiect acceptând ca „Școala Ardeleană” să fie repusă pe soclu iar bustul marelui savant Emil Racoviță să fie instalat în fața Colegiului ce-i poartă numele.

În cazul bustului lui Racoviță, executantul lucrărilor de pe strada Kogălniceanu a trecut la amenajarea soclului pentru ca bustul lui Emil Racoviță să poată fi din nou expus publicului. Lucrarea a fost finalizată în aceste zile.

C.P.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut