Au început lucrările de construire a noului bazin de înot, la Gherla

În sfârșit, după multe tergiversări și amânări, la marginea parcului municipiului Gherla au fost demarate lucrările la una dintre cele mai importante investiții sociale din acest an, bazinul de înot didactic, acoperit.

Noul obiectiv este amplasat pe terenul II al stadionului, locul stabilit de administrația locală acum doi ani. De atunci nu s-a făcut nimic concret, dar la începutul acestui an  Compania Națională de Investiții a dat startul lucrărilor de construcții. În prima fază, zilele trecute, angajații firmei care realizează investiția au lucrat la fundația bazinului de înot, atât de mult așteptat de părinții și copiii gherleni, dornici de a face sport și în perioada anotimpului rece. Până acuma ei s-au deplasat la Dej pentru a urma cursuri de înot, dar odată cu finalizarea noului obiectiv, amatorii acestui sport se pot iniția chiar în orașul lor natal.

Gherla mai are un bazin olimpic chiar lângă cel didactic aflat în  construcție, dar în aer liber. Vara și acolo au fost organizate cursuri de înot, dar totul a depins de condițiile meteorologice. Edilii urbei doresc să termine cât mai repede construcția bazinului acoperit, unul din cele mai moderne edificate în ultimii ani în județul nostru.   Constructorii promit că în 10,6 luni bazinul va fi gata, dacă nu intervine ceva neprevăzut. Municipiul Dej are deja două astfel de baze sportive acoperite, frecventate toată iarna de  mulți copii, dar și de adulți.

Noul bazin de înot didactic din municipiul Gherla va dispune de vestiarele și anexele sociale necesare bunei desfășurări a instruirii copiilor în această disciplină sportivă. Totodată, vor fi create condiții bune organizării competițiilor școlare locale, dar și județene.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut