Amenzi de 13.000 lei pentru contravenții silvice

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj au desfășurat, în perioada 24 – 26 februarie, mai multe acțiuni în vederea prevenirii și combaterii activității ilicite din domeniul silvic și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.

Potrivit IPJ Cluj, în perioada amintită au fost efectuate 7 controale în cadrul unor obiective de interes și au fost verificate 17 mijloace de transport. Au fost constatate 3 infracțiuni, respectiv tăiere fără drept de arbori, furt de arbori și fals informatic și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. De asemeni, a fost confiscată cantitatea de 39,41 mc material lemnos, în valoare totală de 16.550 lei. Totodată, a fost aplicat sechestru asigurător în cazul a două autovehicule, valoarea acestora fiind de 140.000 lei.

„Cu ocazia verificărilor întreprinse de polițiști, a reieșit că, la data de 19 februarie, un angajat al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate exploatarea silvică, ar fi introdus fără drept date informatice necorespunzătoare adevărului în aplicația Sumal 2.0., respectiv sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase. Aflându-se pe raza comunei Gilău, acesta ar fi introdus în sistemul informatic diametre, lungimi și un număr de bucăți de arbori care nu au corespuns cu datele reale ale arborilor aflați efectiv pe semiremorca verificată la aceeași dată” – precizează sursa citată.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut