Abuzuri în case de copii din Londra

Angajaţi ai administraţiilor locale din Marea Britanie „au pus copii vulnerabili în calea” prădătorilor sexuali, care s-au infiltrat în case de copii şi printre asistenţii maternali, cu „consecinţe devastatoare pe termen lung pentru victime”, relevă un raport citat marţi de dpa.

Angajaţi ai consiliului local din Lambeth (sudul Londrei) „i-au tratat pe copii ca şi cum ar fi fost lipsiţi de valoare” şi au dat dovadă de „o insensibilitate drastică faţă de copiii vulnerabili de care erau plătiţi să aibă grijă”, au stabilit autorii Anchetei independente asupra abuzurilor sexuale împotriva copiilor (IICSA).

Comisia notează că a colectat mărturii privind violuri, abuzuri sexuale şi atacuri indecente asupra copiilor, dar că în urma plângerilor venite din partea a 705 foşti rezidenţi din trei astfel de facilităţi un singur înalt responsabil al acestora a fost sancţionat.

Plângerile formulate la vremea respectivă de copii nu erau de regulă luate în considerare. Potrivit raportului, numărul celor abuzaţi este mai mare în realitate, iar poliţia metropolitană londoneză trebuie să ia în considerare lansarea unei anchete penale în cazul unui băiat care a murit la o casă de copii în 1977, după ce se plânsese că este abuzat de un responsabil de rang înalt al instituţiei.

Unul din coordonatorii IICSA, John O’Brien, a apreciat că noul raport este cel mai grav din cele 15 realizate de comisia sa până acum.

Lidera consiliului din Lambeth, Claire Holland, a asigurat într-un comunicat că acesta „regretă profund” experienţele victimelor, admiţând că „a eşuat să le asigure protecţia, cu consecinţe profunde”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut