Alertă cu bombă într-un avion care a decolat de la Tel Aviv. A aterizat de urgență în Bulgaria

O alertă cu bombă a obligat duminică un avion al companiei Austrian Airlines care circula de la Tel Aviv la Viena să îşi schimbe ruta spre Bulgaria, conform autorităţilor bulgare şi acestei companii aeriene, transmite AFP.

Echipajul aeronavei a decis să efectueze o aterizare de urgenţă la Sofia, capitala Bulgariei, după ce se pare că a primit o alertă cu bombă în timp ce se apropia de România, a explicat Ministerul bulgar al Transporturilor într-un comunicat.

Pasagerii au fost evacuaţi din avion, un Airbus A-320, după sosirea acestuia în Bulgaria.

Forţele aeriene bulgare au trimis un avion de vânătoare MiG-29 pentru a escorta aeronava, în conformitate cu procedurile în vigoare, a precizat ministerul.

Compania aeriană a declarat pentru AFP că la bordul avionului se aflau 51 de pasageri şi şase membri ai echipajului şi că o percheziţie de securitate a fost începută după aterizarea acestuia la Sofia, la aproximativ o jumătate de oră de la alertă.

„Odată ce percheziţia aeronavei va fi finalizată, pasagerii vor fi reîmbarcaţi pe alte zboruri cât mai repede posibil”, a explicat Austrian Airlines.

Conform datelor de pe site-ul specializat Flightradar24, avionul, înmatriculat OE-LZE, a intrat în spaţiul aerian al României în jurul orei 21:10 (18:10 GMT) înainte de a se îndrepta spre sud şi de a reveni în Bulgaria.

Datele de pe o altă platformă de urmărire a zborurilor, ADS-B Exchange, arată că Airbus-ul emitea codul de transponder 7700 – un semnal de urgenţă generală – aproximativ în acelaşi timp.

Ministerul bulgar al Transporturilor a anunţat înfiinţarea unei celule de criză şi deschiderea unei anchete.

Într-un alt incident petrecut la sfârşitul lunii trecute, copilotul unui avion al companiei Flydubai, care efectua o cursă de la Dubai la Tel Aviv, l-a agresat pe comandantul de bord şi ar fi încercat să prăbuşească avionul.

El a fost împiedicat de comandant, de restul echipajului şi de pasageri.

Săptămâna trecută, Croaţia şi Germania au trimis avioane de vânătoare după ce o aeronavă care efectua un zbor comercial între insula grecească Corfu şi oraşul german Nurnberg a emis accidental o alertă de deturnare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.