RMN de înaltă tehnologie, inaugurat la Spitalul Municipal Turda

Spitalul Municipal Turda a inaugurat, marţi, un sistem imagistic de înaltă tehnologie, care a fost achiziţionat cu aportul de 3.000.000 de lei din bugetul propriu al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.

„Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a participat marţi, 20 octombrie, la evenimentul prilejuit de inaugurarea noului sistem de imagistică cu rezonanţă magnetică – RMN – achiziţionat cu sprijinul financiar semnificativ al autorităţii judeţene şi care se află în dotarea Spitalului Municipal Turda. Pentru această investiţie, forul administrativ judeţean a alocat în anul precedent, din bugetul propriu al instituţiei, nu mai puţin de 3.000.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă trimis, marţi, de CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, aparatul RMN a fost pus în funcţiune într-o clădire complet reabilitată şi modernizată din cadrul instituţiei spitaliceşti, primele examinări fiind deja efectuate.

CJ Cluj aminteşte faptul că Rezonanţa Magnetică Nucleară este o procedură noninvazivă, neiradiantă, care permite obţinerea unor imagini detaliate, clare şi precise şi ajută cadrele medicale să pună un diagnostic cât mai corect, într-un interval de timp redus.

„Dotarea cu acest RMN de ultimă generaţie este extrem de importantă atât pentru unitatea sanitară, cât şi pentru pacienţi, locuitori din Turda sau din zonele limitrofe. Este, practic, un pas semnificativ în direcţia modernizării, a extinderii paletei de servicii furnizate şi a creşterii calităţii actului medical. Ne bucurăm că prin implicarea şi cu sprijinul financiar consistent al autorităţii judeţene, Spitalul Municipal Turda oferă servicii imagistice la standarde europene, facilitând accesul pacienţilor la investigaţii de mare acurateţe, cât mai aproape de casă, fără a mai pierde timp şi bani prin deplasarea la Cluj-Napoca”, a declarat, citat în comunicatul de presă, preşedintele CJ Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.