Se fac lucrări de întreținere pe sectorul de drum Pata – Boju

 Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă şi periodică pe drumul județean DJ 105S (Centura ocolitoare Vâlcele/Apahida) – Pata – Boju, acestea aflându-se în plină derulare.

Este vizat, astfel, sectorul în lungime de peste 7,5 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 7+590 și 15+200.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Drumul județean 105S Pata – Boju este important din perspectiva conectivității metropolitane. Acesta asigură comunităților rurale din estul zonei metropolitane o legătură rapidă direct către rețeaua majoră de transport a Clujului, motiv pentru care a și fost inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Cluj-Napoca 2021-2030 pe lista traseelor strategice din sectorul estic.”

Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile, a platformei drumului și a îmbrăcăminții asfaltice prin frezarea zonelor de carosabil deteriorate, plombarea gropilor, tratarea burdușirilor și tasărilor și colmatarea rosturilor, aducerea la profil a acostamentelor și completarea acestora cu piatră spartă în amestec optimal, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor și rigolelor, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului, înlocuirea sau prelungirea de podețe, reprofilarea drumurilor laterale cu adaos de material și cilindrare și refacerea de timpane la podețe.

De asemenea, vor fi executate lucrări de asigurare a siguranței circulației prin înlocuirea de parapete și elemente de capăt deteriorate, precum și montarea de butoni și plăcuțe reflectorizante pentru stâlpi și parapete.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.