Tragedia de la Turda putea fi evitată. Familia a beneficiat de locuință de la primarie dar a refuzat să o folosească

Tragedia de duminică dimineața de la Turda în care patru copii și doi adulți și-au pierdut viața iar un copil a ajuns în stare gravă la spital  putea fi evitată. Municipalitatea turdeană a anunțat că familia care a căzut victimă a incendiului de pe strada Nicolae Teclu a beneficiat de o locuința socială atribuită de primărie în regim de închiriere, însă a preferat să nu o folosească ci să o subînchirieze. Or, acest lucru a atras rezilierea contractului de închiriere.

Primarul Cristian Matei susține că familia a fost sprijinită tot timpul pentru a obține alocații de susținere și venit minim garantat. Potrivit edilului, prin implicarea echipelor Direcției de Asistență Socială, copiii au fost înscriși la școală. Toate aceste lucruri, spune Cristian Matei, au fost acceptate de către aceștia pentru o scurtă perioadă de timp, după care mama împreună cu cei mici s-au mutat din proprie inițiativă în locuința privată de pe strada Nicolae Teclu, refuzând orice ajutor din partea autorităților.

“Incidentul petrecut în cursul acestei dimineți pe strada Nicolae Teclu este o dramă fără margini, o tragedie cumplită. În aceste momente de grea încercare gândurile mele se îndreaptă către familiile îndoliate cărora le transmit un mesaj de solidaritate și sincere condoleanțe.

Administrația locală depune toate eforturile pentru a gestiona situația prin Direcția de Asistență Socială care urmărește îndeaproape acest eveniment cumplit. Starea tânărului care a supraviețuit este dificilă, dar ne rugăm să aibă putere să lupte.

Pe această cale, doresc să fac și câteva precizări cu privire la implicarea administrației locale pentru a ajuta această familie. Familia era în monitorizarea serviciului social primind o locuință de necesitate în anul 2019 prin HCL 62/25.04.2019. (https://primariaturda.ro/hotararea-nr-62-privind-repartizarea-unei-locuinte-de-necesitate/ )

Totodată, mama a fost sprijinită tot timpul pentru a obține alocații de susținere a familiei și venit minim garantat. Tot prin implicarea echipelor Direcției de Asistență Socială, copiii au fost înscriși la școală. Toate aceste lucruri au fost acceptate de către aceștia pentru o scurtă perioadă de timp, după care mama împreună cu cei mici s-au mutat din proprie inițiativă în locuința privată de pe strada Nicolae Teclu, refuzând orice ajutor din partea autorităților.

În continuare, administratia locala se va preocupa de tot ceea ce înseamnă ajutorul și sprijinul tuturor comunităților din orașul nostru.

Din păcate, este foarte trist că astfel de momente sunt exploatate fără rușine de unii politicieni care își fac apariția la fața locului unei tragedii pentru a câștiga capital de imagine politic înarmați cu nimic altceva decât cu vorbe goale și acuzații, fără a oferi soluții la probleme sau vreun sprijin real, chiar dacă funcția pe care o dețin le permite să acționeze în acest sens.

În aceste momente de cumpănă, fie că ne îndreptăm gândurile spre cei care au pierit în acest incendiu devastator, fie că ne rugăm pentru sănătatea și supraviețuirea tânărului care se află în spital, trebuie să privim această tragedie cu toată compasiunea, dar și cu toată responsabilitatea.

Acesta este unul dintre momentele în care putem demonstra măsura solidarității, a tăriei și a unității noastre. Dumnezeu să îi odihnească în pace!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut