Semaglutida, liraglutida și tirzepatida au schimbat tratamentul obezității și al diabetului de tip 2, dar nu sunt medicamente cosmetice și nici soluții pe termen scurt. Dr. Cornelia Gabriela Bala explică cine poate beneficia de ele, de ce greutatea poate reveni după întreruperea tratamentului, ce trebuie urmărit la pacienții de peste 60 de ani și cum pot fi recunoscute medicamentele falsificate vândute online.
Ce trebuie să știe pacientul căruia i s-au recomandat medicamente pe bază de semaglutidă, liraglutidă și tirzepatidă:
• medicamentele pentru obezitate nu sunt produse cosmetice;
• indicația se stabilește medical, nu în funcție de câte kilograme dorește cineva să piardă;
• doza nu se modifică fără acordul medicului;
• scăderea în greutate nu este neapărat continuă; platourile sunt posibile;
• oprirea tratamentului poate fi urmată de recâștig ponderal;
• la persoanele vârstnice trebuie protejate masa musculară și funcționalitatea;
• produsele cumpărate de pe rețele sociale sau de pe site-uri neverificate pot fi falsificate;
• un medicament injectabil suspect nu trebuie administrat; produsul și ambalajul trebuie păstrate pentru evaluare;
• durerea abdominală severă și persistentă, reacțiile alergice sau semnele de deshidratare severă necesită evaluare medicală rapidă.
În basmele românești, eroul folosește „apa vie” și găsește „tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte”. În medicina reală nu există asemenea remedii miraculoase, dar există tratamente care pot schimba radical evoluția unor boli cronice. De asemenea, medicina poate preveni boli, poate prelungi viața și poate ameliora efectele unor afecțiuni care, în lipsa tratamentelor adecvate, ar limita autonomia și calitatea vieții.
În ultimii ani, medicamente revoluționare, care reglează nivelul de zahăr din sânge, secreția de insulină și pofta de mâncare, au schimbat tratamentul diabetului zaharat de tip 2 și al obezității. Administrate pacienților potriviți, sub supraveghere medicală și împreună cu intervenții asupra alimentației și activității fizice, tratamentele cu semaglutidă, liraglutidă și tirzepatidă pot aduce multora dintre noi beneficii importante. Acestea nu sunt însă injecții cosmetice, nu funcționează identic pentru toți și nu sunt lipsite de riscuri. Popularitatea lor a generat și un fenomen periculos: recomandări medicale oferite pe rețelele sociale, modificarea dozelor fără acordul medicului și cumpărarea unor produse din surse neautorizate.
Agenția Europeană a Medicamentelor a avertizat asupra creșterii numărului de produse ilegale promovate drept semaglutidă, liraglutidă sau tirzepatidă. Acestea pot să nu conțină substanța declarată, pot avea doze incorecte sau pot conține substanțe periculoase.
Despre avantajele, limitele și riscurile acestor tratamente am discutat cu dr. Cornelia Gabriela Bala, medic primar în specialitatea diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și membră în Comitetul Director al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Activitatea sa științifică include cercetări privind obezitatea, epidemiologia bolilor metabolice, biomarkerii și riscul cardiovascular asociat diabetului. De asemenea, interesele profesionale ale prof. univ. Cornelia Gabriela Bala vizează și prevenția în domeniul de expertiză, prin promovarea, inclusiv în mass-media, a măsurilor care pot fi luate pentru a lupta cu sedentarismul, obezitatea, mâncatul excesiv, dar și a tratamentelor autoadministrate.
I. Tratamentul diabetului și obezității
1. Care este cel mai periculos mit despre medicamentele utilizate în prezent pentru scăderea în greutate?
R: Cel mai periculos mit este exact faptul că sunt medicamente de „slăbit” și doar atât, pe care le iei câteva luni, ajungi la greutatea dorită și apoi te oprești, ca și cum ai fi rezolvat definitiv problema excesului de greutate. Această idee greșește din start, pentru că înțelege obezitatea ca pe un defect estetic sau un eșec de voință, când, în realitate, obezitatea este o boală cronică, cu mecanisme neurohormonale bine documentate. Medicamentele din clasa agoniștilor de receptor GLP-1 și duali GLP-1/GIP nu „ard” grăsimea; ele acționează asupra centrilor care reglează foamea și sațietatea și corectează, cât timp sunt administrate, o dereglare biologică. De aceea, pentru tratamentul eficient pe termen lung al obezității este nevoie de un program de monitorizare periodică în care persoana cu obezitate să fie sub observația unei echipe medicale. Altfel, un medicament eficient, folosit cu o înțelegere greșită, devine o sursă de dezamăgire și, uneori, de risc real.
2. Cine are, din punct de vedere medical, indicație pentru un asemenea tratament? Pentru ce pacienți aceste tratamente sunt contraindicate sau necesită precauții speciale? Cum se procedează în cazul unei sarcini, al planificării unei sarcini ori al alăptării?
R: Indicația se stabilește pornind de la diagnostic, nu de la dorința de a slăbi câteva kilograme. Pentru managementul obezității, criteriul clasic este un indice de masă corporală de cel puțin 30 kg/m², sau de cel puțin 27 kg/m² în prezența unor complicații legate de greutate — diabet zaharat de tip 2, prediabet, hipertensiune, dislipidemie, apnee în somn, boală hepatică asociată disfuncției metabolice. Dar la stabilirea indicației ținem cont de contextul general, de prezența și tipul complicațiilor obezității, de patologiile pe care le mai are pacientul.
Contraindicațiile și precauțiile trebuie luate în serios. Aceste molecule sunt contraindicate la persoanele cu antecedente personale sau familiale de carcinom medular tiroidian și în sindromul de neoplazie endocrină multiplă tip 2. Se administrează cu prudență sau se evită la pacienții cu pancreatită în antecedente, cu afecțiuni severe ale golirii gastrice, precum gastropareza, cu boală biliară activă, și există precauții în unele stadii ale retinopatiei diabetice.
În privința sarcinii, poziția este clară: aceste medicamente nu trebuie utilizate în timpul sarcinii și nu sunt recomandate în perioada alăptării. O femeie care își planifică o sarcină ar trebui să oprească tratamentul cu suficient timp înainte de momentul în care dorește să obțină o sarcină și să întrerupă mijloacele de contracepție — este vorba de 1–2 luni, în funcție de medicamentul folosit. Mai trebuie precizat că, prin efectul asupra golirii gastrice, aceste medicamente pot reduce eficacitatea contraceptivelor orale la unele paciente, motiv pentru care contracepția trebuie discutată explicit la inițiere.
3. Care dintre medicamentele anti-obezitate sunt comercializate în România în prezent și în ce situații pot fi compensate?
R: La acest moment, dintre medicamentele cu indicație pentru obezitate, toate sunt disponibile în România: unul este cu administrare zilnică, mai puțin folosit în prezent, alte două medicamente sunt cu administrare o dată pe săptămână; toate se administrează prin injecții subcutanate (la data realizării interviului; formele farmaceutice se află într-o evoluție rapidă, n.red.).
În privința compensării, este important să fim exacți pentru că aici există cea mai mare confuzie. Pentru indicația de obezitate, în prezent niciun medicament din această clasă nu este decontat de asigurările de sănătate în România (la data realizării interviului, n. red.). Compensarea, de fapt, gratuitatea, există doar pentru tratamentul valorilor glicemice crescute la pacienții cu diagnostic de diabet zaharat de tip 2 și doar pentru anumite produse din clasă, prin protocol terapeutic. Este aceeași moleculă, dar în doze diferite.
4. De ce unii pacienți pierd mult în greutate, alții slăbesc puțin, iar o parte nu obține un răspuns clinic suficient?
R: Pentru că obezitatea nu este o boală uniformă și nici răspunsul la tratament nu este uniform. Există o variabilitate biologică reală: diferențe în modul în care fiecare organism procesează semnalele de foame și sațietate, în sensibilitatea receptorilor vizați de medicament, în factorii genetici și hormonali. La aceeași doză, doi pacienți pot avea rezultate foarte diferite, iar acest lucru este documentat în toate studiile mari. Dar desigur că la rezultat contribuie și aderența — administrarea corectă, la timp, fără întreruperi. Contează dacă medicamentul este însoțit, așa cum trebuie, de modificarea alimentației și de activitatea fizică, pentru că medicamentul reduce apetitul, dar deciziile alimentare și de stil de viață — mișcare, somn, gestionarea stresului — rămân importante.
5. După o perioadă de scădere ponderală, numeroși pacienți ajung la un platou. În ce condiții este justificată creșterea dozei?
R: Platoul este un fenomen așteptat, nu un semn de eșec. După o scădere inițială, organismul își ajustează metabolismul și cheltuiala energetică, iar greutatea se stabilizează la un nou nivel. Faptul că menținerea acestui nivel, în sine, este un rezultat valoros se pierde adesea din vedere de către pacient, care vrea să vadă cifra scăzând continuu. Creșterea dozei se face progresiv, prin titrare (creșterea treptată și controlată a dozei unui medicament, pentru ca organismul să se obișnuiască și pentru a reduce riscul reacțiilor adverse, n.red).
red.) și nu ca reacție la fiecare oprire a scăderii. Regula este că se urcă spre dozele superioare aprobate atunci când tolerabilitatea permite și când beneficiul suplimentar este așteptat, respectând schema și intervalele recomandate de titrare — de obicei la câteva săptămâni. Ceea ce nu este justificat, fiind chiar periculos, este creșterea grăbită a dozei pentru a „forța” scăderea, o practică pe care am văzut-o recomandată în grupurile online. Titrarea accelerată nu aduce beneficiu suplimentar dovedit; în schimb, crește semnificativ riscul de reacții adverse digestive. Înainte de a urca doza, medicul verifică și aderența, alimentația și activitatea fizică — uneori platoul are o explicație care nu ține de doză.
6. Cum se stabilește durata tratamentului? După atingerea greutății propuse, doza poate fi redusă sau tratamentul trebuie continuat pe termen lung? Ce înseamnă termen lung în această situație?
R: Aici revenim la ideea de la început: obezitatea este o boală cronică. Nu tratăm o infecție pe care o vindecăm și încheiem cura. Tratăm o afecțiune care, prin natura ei, tinde să revină dacă intervenția se oprește. De aceea, în cazul obezității necomplicate ori cu comorbidități, tratamentul este conceput pe termen lung, iar prin termen lung înțelegem ani, potențial pe durată nedefinită, așa cum administrăm cronic medicamente pentru hipertensiune sau pentru dislipidemie, fără ca cineva să se aștepte să le oprească după ce tensiunea sau colesterolul s-au normalizat.
După atingerea obiectivului, discuția nu este atât despre oprire, cât despre menținere. La unii pacienți se poate încerca o doză de întreținere, mai degrabă decât reducerea până la zero, iar deciziile se iau individualizat, în funcție de răspuns, de comorbidități și de tolerabilitate. Este esențial ca pacientul să înțeleagă acest orizont de la început, pentru că altfel apar două probleme: fie oprește tratamentul prematur și recâștigă greutatea, fie se simte „condamnat” la medicament și abandonează, în loc să discute deschis cu medicul despre strategia pe termen lung.
7. De ce numeroși pacienți recâștigă o parte din greutate după întreruperea tratamentului? Există criterii după care medicul poate aprecia cine are șanse mai bune să mențină rezultatul fără medicație?
R: Recâștigarea greutății după oprire este consecința directă a mecanismului de acțiune. Cât timp medicamentul este prezent, el corectează semnalele de foame și sațietate; când îl oprim, aceste semnale revin la starea dinaintea tratamentului, iar apetitul crește. Studiile de extensie ale principalelor trialuri au arătat clar acest lucru — o parte importantă din greutatea pierdută revine în lunile de după întrerupere. Nu este un eșec al pacientului și nici o dovadă că medicamentul „nu a funcționat”; este pur și simplu ce se întâmplă când tratezi o boală cronică și apoi oprești tratamentul.
Nu avem, deocamdată, criterii ferme și validate care să prezică sigur cine va reuși să mențină rezultatul fără medicație. Ce știm este că șansele sunt mai bune atunci când scăderea ponderală a fost însoțită de o schimbare durabilă și consolidată a stilului de viață — alimentație, activitate fizică, somn, gestionarea stresului — și când oprirea nu este bruscă, ci gradată, cu monitorizare. Practic, cel mai onest lucru pe care îl putem spune este că întreruperea completă trebuie privită cu prudență și decisă împreună cu medicul, nu ca un moment de „am terminat”.
8. Care sunt reacțiile adverse frecvente și care sunt simptomele ce impun contactarea rapidă a medicului sau prezentarea la un serviciu de urgență?
R: Cele mai frecvente reacții adverse sunt digestive: greață, vărsături, diaree sau constipație, senzație de balonare, uneori disconfort abdominal. Ele apar mai ales la inițiere și la fiecare creștere de doză și, de obicei, se atenuează în timp. Tocmai de aceea, titrarea se face lent — un ritm prea rapid multiplică aceste efecte fără a aduce beneficiu suplimentar. În general, aceste manifestări se gestionează prin ajustarea alimentației, hidratare și, la nevoie, temporizarea creșterii dozei.
Există însă și situații care impun contactarea rapidă a medicului sau prezentarea la urgență. O durere abdominală severă, persistentă, care iradiază spre spate, mai ales însoțită de vărsături, poate semnala o pancreatită și trebuie evaluată de urgență. Durerea în partea dreaptă superioară a abdomenului, febra sau îngălbenirea pielii și a ochilor pot indica o problemă a vezicii biliare. Semnele de deshidratare severă, prin vărsături sau diaree prelungite, în special la vârstnici, necesită atenție, la fel și semnele unei reacții alergice — erupție extinsă, umflarea feței sau a gâtului, dificultate de respirație. La pacienții cu diabet care iau și insulină sau sulfonilureice, trebuie recunoscute și semnele de hipoglicemie. Regula practică pe care o dau pacienților este simplă: reacțiile digestive ușoare, tranzitorii se discută la următorul control; durerea intensă, persistentă sau orice simptom alarmant nu se așteaptă și nu se caută pe internet, ci se raportează imediat.
9. Ce riscă persoanele fără obezitate, care doresc să piardă cinci sau zece kilograme din motive preponderent estetice și recurg la asemenea medicamente fără o indicație clară?
R: Riscă să își asume toate efectele adverse ale unui medicament serios, fără beneficiul medical care ar justifica acest risc. Raportul beneficiu-risc, care este favorabil pentru un pacient cu obezitate și complicații, se inversează la o persoană sănătoasă care vrea să piardă câteva kilograme dintr-o dorință estetică. Aceeași greață, aceeași posibilă pancreatită sau problemă biliară, aceleași reacții, dar fără o boală de tratat.
În plus, la persoanele fără exces ponderal apar riscuri specifice. O scădere prea rapidă și fără supraveghere poate însemna pierdere disproporționată de masă musculară, nu doar de grăsime. Există și un risc real de a alimenta sau declanșa o relație problematică cu mâncarea și cu propriul corp, mai ales la persoane tinere și vulnerabile. Adesea, aceste utilizări „estetice” se fac cu produse din surse neverificate și cu doze autoreglate, ceea ce adaugă un strat suplimentar de pericol. Mesajul meu este că aceste medicamente nu sunt produse de înfrumusețare și trebuie folosite ca atare.
10. Rețelele sociale găzduiesc grupuri cu mii de membri în care utilizatorii își recomandă doze, alimente, analize sau remedii pentru reacțiile adverse. După ce criterii poate recunoaște pacientul o informație medicală nesigură?
R: Informațiile legate de medicamente pot fi date doar de medici sau ar trebui făcute publice doar dacă au fost validate de un medic, cu precizarea sursei. De aceea și pledăm în primul rând pentru înțelegerea faptului că aceste molecule sunt medicamente, nu trebuie privite și tratate altfel.
11. Într-un asemenea grup a fost publicat mesajul: „25 iunie 2025 – start Mounjaro; 25 iunie 2026 – stop Mounjaro; continuare cu Wegovy; minus 30 kg. Rezolvare: steatoză hepatică grad 3, apnee în somn, colesterol, TGP, TGO, GGT; analizele sunt perfecte.” Sunt plauzibile asemenea ameliorări spectaculoase, după o scădere ponderală importantă?
R: Da, în principiu, ameliorările descrise sunt plauzibile și chiar așteptate după o scădere ponderală importantă și susținută. O reducere de aproximativ 30 de kilograme, dacă este reală și obținută pe parcursul unui an, produce efecte metabolice profunde. Cu mențiunea că numărul de kilograme pierdute depinde și de greutatea inițială, 30 kg poate fi uneori prea mult la persoane care nu au un exces ponderal foarte mare. Steatoza hepatică asociată disfuncției metabolice se ameliorează frecvent și consistent odată cu scăderea în greutate; enzimele hepatice — TGP, TGO, GGT — tind să se normalizeze; profilul lipidic se îmbunătățește; iar apneea de somn se reduce adesea semnificativ, uneori spectaculos, pentru că este strâns legată de excesul ponderal. Deci, mecanismul din spatele acestor rezultate este corect și corespunde cu ceea ce vedem în practica clinică și în studii. Totuși, nu trebuie crezut că orice persoană cu obezitate va avea exact aceleași rezultate și nicidecum că poate începe și gestiona tratamentul fără a fi în supravegherea unui medic.
II. Pacientul trecut de 55–60 de ani
12. Este recomandat un astfel de tratament pentru o persoană de peste 60 de ani?
R: Vârsta în sine nu este o contraindicație. O persoană de peste 60 de ani cu obezitate și cu complicații — diabet, boală cardiovasculară, apnee în somn — poate beneficia clar de acest tratament, iar la pacienții cu risc cardiovascular unele dintre aceste molecule au demonstrat beneficii dincolo de greutate. Ce se schimbă la această vârstă nu este dacă tratăm, ci cum tratăm: cu o evaluare mai atentă înainte, cu obiective ajustate și cu o monitorizare mai riguroasă.
Preocuparea specifică la vârstnic este să nu facem rău prin scăderea în greutate. La o persoană tânără, obiectivul principal este reducerea excesului adipos. La un vârstnic, trebuie să protejăm în același timp masa musculară și osoasă și să evităm fragilizarea. De aceea, decizia se ia individualizat, cântărind beneficiul metabolic real față de riscurile legate de vârstă, iar tratamentul este întotdeauna însoțit de măsuri de protecție a masei musculare, despre care vom vorbi.
13. Cum deosebim la această vârstă o scădere ponderală benefică de una însoțită de pierdere excesivă de masă musculară și fragilitate?
R: Distincția este esențială și nu se face doar după cifra de pe cântar, pentru că aceeași scădere de kilograme poate însemna lucruri foarte diferite. O scădere benefică vine mai ales pe seama țesutului adipos, în timp ce masa musculară este relativ conservată, iar pacientul își păstrează sau chiar își îmbunătățește forța, mobilitatea și funcția. O scădere problematică se face disproporționat pe seama mușchiului, ceea ce duce la slăbiciune, la scăderea forței de prindere, la mers nesigur, la oboseală și, în timp, la fragilitate — cu risc crescut de căderi, fracturi și pierdere de autonomie.
În practică, urmărim mai mulți indicatori dincolo de greutate: forța musculară — de exemplu forța de prindere a mâinii —, viteza de mers, capacitatea de a se ridica de pe scaun, precum și, acolo unde e posibil, compoziția corporală. Contează și tabloul clinic: un vârstnic care slăbește, dar rămâne activ, se hrănește cu suficiente proteine și tolerează bine efortul, evoluează într-o direcție bună; unul care slăbește repede, mănâncă foarte puțin, se simte tot mai slăbit și evită mișcarea, este pe o traiectorie riscantă care impune reevaluarea tratamentului.
14. Există un ritm optim al scăderii în greutate pentru pacientul vârstnic?
R: Da, iar la vârstnic principiul „mai încet este mai sigur” devine deosebit de important. O scădere prea rapidă crește riscul de pierdere de masă musculară și osoasă și de fragilizare, exact ceea ce vrem să evităm la această vârstă. Preferăm o scădere graduală, moderată, care lasă timp organismului să se adapteze și permite măsurilor de protecție musculară — aport proteic adecvat și exercițiu — să își facă efectul.
Nu putem da o cifră unică drept țintă universală, pentru că ritmul potrivit depinde de starea generală, de comorbidități și de obiectivul terapeutic al fiecărui pacient. Ideea de reținut este că la vârstnic viteza scăderii nu este un merit, ci un parametru de siguranță. Un ritm lent și susținut, cu conservarea funcției, valorează mai mult decât o scădere impresionantă, dar rapidă, obținută cu prețul fragilizării.
15. Ce evaluări ar trebui efectuate înainte de tratament și ce trebuie urmărit ulterior?
R: Înainte de inițiere, evaluarea trebuie să fie mai amplă decât la o persoană tânără. Facem o anamneză completă, cu accent pe antecedentele relevante — pancreatită, boală biliară, probleme tiroidiene, tulburări de golire gastrică — și pe întreaga medicație pe care o ia pacientul, pentru că vârstnicii au adesea mai multe tratamente concomitente. Evaluăm funcția renală și hepatică, profilul glicemic și lipidic, starea de nutriție și de hidratare. Foarte important, evaluăm și starea funcțională: forța musculară, mobilitatea, echilibrul, riscul de cădere. La pacienții cu diabet și retinopatie, examinarea oftalmologică înainte de o scădere glicemică rapidă este utilă.
Ulterior, monitorizarea urmărește atât eficacitatea, cât și siguranța. Verificăm periodic evoluția greutății, dar și a compoziției corporale și a funcției — nu doar cât slăbește, ci cum slăbește. Supraveghem tolerabilitatea digestivă și starea de hidratare, mai ales pentru că vârstnicii deshidratează mai ușor. La cei cu diabet, ajustăm celelalte tratamente pe măsură ce glicemia se ameliorează, pentru a preveni hipoglicemia. Reevaluăm starea de nutriție și aportul de proteine. Practic, la vârstnic monitorizarea este mai frecventă și mai cuprinzătoare, iar dozarea se ajustează în funcție de toleranță și de evoluția funcțională.
16. Ce aport de proteine și ce tip de activitate fizică sunt necesare pentru protejarea masei musculare?
R: Cele două merg mână în mână și sunt, de fapt, condiția pentru ca scăderea în greutate la vârstnic, și nu doar la vârstnic, să fie sănătoasă. Fără aport proteic adecvat și fără exercițiu fizic, o parte importantă din kilogramele pierdute vor fi mușchi, nu grăsime. La persoana vârstnică, necesarul de proteine este în general mai mare decât recomandarea minimă pentru adultul tânăr, tocmai pentru a contracara tendința naturală de pierdere musculară legată de vârstă. Sursele de proteine de bună calitate trebuie distribuite de-a lungul zilei, la fiecare masă, nu concentrate într-o singură masă. Aportul se stabilește individualizat de către medic sau nutriționist, ținând cont și de funcția renală.
În privința activității fizice, elementul-cheie și cel mai des neglijat este antrenamentul de forță — exercițiile de rezistență care solicită musculatura, cu greutăți ușoare, benzi elastice sau propria greutate corporală – cum sunt genuflexiunile și flotările. Acesta este stimulul care spune organismului să păstreze mușchiul în timp ce slăbește. Îl combinăm cu activitate aerobă moderată, adaptată capacității pacientului — mers alert, de exemplu — și, foarte util la vârstnic, cu exerciții de echilibru care reduc riscul de cădere. Totul, desigur, adaptat stării de sănătate și introdus progresiv.
17. Mulți pacienți vârstnici iau simultan medicamente pentru diverse boli. Cum se corelează aceste tratamente medicale simultane cu tratamentul pentru combaterea obezității?
R: Aceasta este una dintre cele mai importante discuții la vârstnic, pentru că polimedicația este regula, nu excepția. Scăderea în greutate și îmbunătățirea metabolică nu sunt neutre față de restul tratamentelor — dimpotrivă, ele schimbă adesea necesarul altor medicamente și acesta este un lucru bun, dar care trebuie gestionat activ. Cel mai clar exemplu este diabetul: pe măsură ce glicemia se ameliorează, dozele de insulină sau de sulfonilureice trebuie reduse, altfel apare riscul de hipoglicemie. La fel, tensiunea arterială poate scădea odată cu greutatea, ceea ce poate impune ajustarea medicației antihipertensive.
Un al doilea aspect ține de efectul acestor medicamente asupra golirii gastrice, care poate modifica ușor absorbția altor tratamente administrate oral. De aceea, la inițiere este esențial ca medicul să cunoască întreaga listă de medicamente, inclusiv suplimente, iar pacientul să nu ascundă nimic. Nu tratăm obezitatea izolat, ci pacientul în întregul lui. Mesajul practic pentru pacient este să nu își modifice singur niciun tratament „pentru că acum slăbește”, ci să facă aceste ajustări împreună cu medicul.
III. Medicamentele falsificate și comerțul online
18. Cum explicați creșterea numărului de produse ilegale promovate drept medicamente pentru diabet sau slăbit?
R: Explicația este, din păcate, simplă și ține de economie. Avem o cerere uriașă, alimentată de popularitatea acestor tratamente și de promisiunea slăbirii, însă avem și un preț relativ ridicat al produselor autentice, cum este în cazul medicamentelor anti-obezitate. În schimb, în cazul diabetului, tratamentele sunt gratuite prin Programul național și, în principiu, nu există nicio barieră în accesul la ele. Am avut însă, o perioadă, și dificultăți de aprovizionare ceea ce a făcut ca accesul să fie uneori limitat. Această combinație — cerere mare, preț mare (în cazul medicamentelor anti-obezitate, n. red.), acces uneori limitat — creează terenul ideal pentru promovarea unor alternative la medicamentele originale, cu susținerea că sunt produse naturale.
Mediul online și rețelele sociale permit reclame țintite, profiluri false și mărturii fabricate, iar autoritățile europene au identificat sute de astfel de pagini și oferte, multe găzduite în afara Uniunii Europene. Avertismentul Agenției Europene a Medicamentelor din septembrie 2025 exact acest lucru l-a semnalat: o creștere bruscă a numărului de medicamente ilegale vândute drept semaglutidă, liraglutidă sau tirzepatidă, prin site-uri frauduloase și pe rețelele sociale. Practic, popularitatea legitimă a acestor tratamente și-a creat propriul revers ilegal.
19. Care sunt semnele unei oferte frauduloase? Poate pacientul verifica legitimitatea unei farmacii online?
R: Primul și cel mai puternic semnal de fraudă este vânzarea fără prescripție medicală. Acestea sunt medicamente care se eliberează exclusiv pe bază de rețetă; orice site sau vânzător care ți le oferă fără prescripție încalcă legea, indiferent cât de convingător arată. Al doilea semnal este prețul suspect de mic — dacă o ofertă este mult sub prețul din farmacia autorizată, sigur este o problemă. Aceste medicamente sunt produse prin tehnologii avansate, este absolut imposibil ca vreo companie să le poată obține pe alte căi decât cele reglementate.
20. Care ar putea fi criteriile după care un cumpărător obișnuit ar putea recunoaște un medicament fals?
R: Cea mai bună apărare nu este să devină pacientul expert în detectarea falsurilor, ci să nu ajungă niciodată în situația de a cumpăra dintr-o sursă neverificată, adică dintr-o farmacie pe baza prescripției medicale. Agenția Europeană a Medicamentului a emis o avertizare în septembrie 2025 în care se arată că este probabil ca un produs să fie ilegal dacă: este promovat ca fiind „aprobat” de o autoritate națională sau afișează logo-uri oficiale ale unei autorități naționale sau ale EMA; este comercializat prin intermediul unor site-uri web neoficiale sau al unor platforme de socializare; se susține că este superior tratamentelor autorizate, fără a exista dovezi științifice în acest sens; nu este disponibil prin intermediul farmaciilor autorizate sau al furnizorilor de servicii medicale; site-ul web care îl comercializează nu afișează logo-ul comun al UE sau nu figurează într-un registru național al farmaciilor autorizate pentru distribuția online.
21. Ce trebuie să facă o persoană care a cumpărat și și-a administrat un produs suspect?
R: Primul lucru este să oprească imediat administrarea produsului și să nu mai folosească nicio doză din el. Al doilea este să contacteze fără întârziere un medic și să descrie sincer situația — de unde a fost cumpărat produsul, cum arată, ce doze și-a administrat și ce simptome are, dacă are. Nu este momentul pentru rușine sau ezitare; medicul are nevoie de informația completă pentru a evalua corect riscul.
Este important ca persoana să păstreze produsul și ambalajul, inclusiv seria de fabricație, pentru că acestea sunt necesare atât pentru evaluarea medicală, cât și pentru raportarea către autorități. Dacă apar simptome alarmante — durere abdominală severă, semne de reacție alergică, stare generală profund alterată — trebuie să se prezinte de urgență. În paralel, cazul ar trebui raportat: autorității de reglementare a medicamentului, prin sistemul de farmacovigilență, și, dacă este vorba de o fraudă, autorităților competente. Raportarea nu este doar o formalitate — ajută la identificarea și oprirea rețelelor de produse falsificate, protejând alți oameni.
22. Ce consecințe poate avea administrarea unui medicament fals?
R: Consecințele acoperă un spectru larg, de la ineficiență până la pericol vital. În cel mai „bun” caz, produsul fals nu conține deloc substanța activă declarată: pacientul nu obține niciun beneficiu, iar dacă este vorba de un pacient cu diabet care se bazează pe el pentru controlul glicemiei, riscă decompensarea bolii, cu glicemii necontrolate și complicații care decurg de aici. Chiar și „doar” lipsa de efect poate fi, în anumite contexte, periculoasă.
Mai grav este că aceste produse pot conține doze incorecte — prea mari sau imprevizibile — sau alte substanțe, uneori toxice, în cantități dăunătoare. Aici apar riscurile de intoxicație, de reacții severe și de interacțiuni periculoase cu alte medicamente. Se adaugă riscul infecțios: un produs injectabil fabricat în condiții nesterile sau un dispozitiv contaminat poate produce infecții locale sau sistemice. Practic, când cumperi un astfel de produs dintr-o sursă ilegală, nu știi ce îți injectezi — și tocmai această necunoaștere totală este esența pericolului. Autoritățile europene au subliniat că utilizatorii acestor produse au un risc foarte ridicat de eșec terapeutic, de probleme grave de sănătate și de interacțiuni periculoase.
23. Ar fi utilă o campanie națională asemănătoare avertismentelor privind fraudele bancare, prin care populația să fie informată despre riscurile cumpărării medicamentelor de pe rețelele sociale și de pe site-uri neautorizate?
R: Categoric, da, și comparația cu fraudele bancare este foarte potrivită. În cazul fraudelor bancare, campaniile publice repetate au reușit să schimbe comportamente — oamenii au învățat să nu dea codul de card la telefon, să nu apese pe linkuri suspecte, să verifice sursa. Exact acest tip de reflex de precauție ne lipsește în privința medicamentelor cumpărate online. Publicul înțelege, în general, că un transfer bancar suspect este periculos, dar nu are încă același reflex când vede o reclamă cu „injecții de slăbit ieftine” pe rețelele sociale. O campanie națională bine gândită ar trebui să transmită câteva mesaje simple și repetate: „aceste medicamente se eliberează doar pe rețetă și se cumpără doar din farmacii autorizate”; „un preț mult prea mic este un semnal de sursă ilegală”; „verificați logo-ul farmaciei online autorizate”; „nu vă autoadministrați doze și nu urmați sfaturi medicale de pe rețelele sociale”. Ar fi util ca aceste mesaje să vină dintr-un efort comun — autorități, societăți profesionale, medici, farmaciști — și să fie prezente acolo unde este și pericolul, adică chiar pe platformele online. Prevenția prin informare este, aproape întotdeauna, mai ieftină și mai eficientă decât gestionarea consecințelor.
Reputatul specialist diabetolog Cornelia Gabriela Bala este președinte de onoare al „Asociației Române de Educație în Diabet și Obezitate”, membră în „Comisia de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice” a Ministerului Sănătății și face parte din comitete executive ale unor societăți științifice, precum „Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice”, „Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice” (vicepreşedinte), „Asociația Română pentru Studiul Obezităţii” și „Forumului Român de Obezitate”.
Dan Crișan
