Vreme bună, dar restricţii de circulaţie chiar şi cu mopede

În sfârşit s-a făcut timp frumos, primăvara îşi face prezenţa pe deplin, şi în ciuda actualelor restricţii de circulaţie, posesorii de motorete şi mopede își pun la punct mijloacele de deplasare.

Pe şosele încă este linişte, însă mulţi posesori ai acestor motorete se gândesc la vremuri mai bune. Asta s-ar putea să fie după ridicarea stării de urgenţă. Deocamdată,  deţinătorii acestor  mijloace moto își pun la punct „bijuteriile”. Printre puţinele firme (dacă nu chiar singura) care eliberează actele necesare cu privire la inspecţia tehnică periodică pentru mopede este societatea Vasrom Dej, unde lucrează specialişti bine pregătiţi, cu o vastă experienţă în domeniu. În ciuda restricţiilor datorită virusului Covid-19, în limita perioadelor de deplasare, foarte mulţi posesori ai acestor mijloace moto din localitate şi din oraşele vecine apelează la serviciile acestui atelier service. Dacă în anii trecuţi în zona Dejului nu au avut loc accidente cu mopede sau scutere, asta se explică şi prin starea tehnică bună a acestora.

Suntem într-o perioadă când pe şosele nu prea este aglomeraţie (este normal, restricţiile sunt în vigoare), dar vin zilele când ele se vor umple din nou de maşini, dar şi motociclete şi mopede. Verificările tehnice efectuate la timp şi în condiţii bune asigură siguranţă şi linişte în traficul rutier. Încă de pe acum trebuie să ne gândim și la acest aspect, deloc de neglijat.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.