Voluntarii Fundaţiei „Inima Copilului”, în ajutorul vârstnicilor din Floreşti

Preşedintele Fundaţiei „Inima Copilului” din Cluj-Napoca, asistentul social Tiberiu Sînpetrean ne-a dat încă o veste bună, după ce, recent, am semnalat în paginile ziarului nostru acţiunea caritabilă organizată în preajma sărbătorilor de Crăciun. Este vorba de un grup de voluntari ai fundaţiei, care distribuie carduri alimentare şi măşti de protecţie oamenilor de vârsta a treia din comuna Floreşti.

De câţiva ani, specialiştii fundaţiei iniţiază jocuri de grup şi diferite acţiuni cultural-artistice cu elevii Şcolii Gimnaziale „Gheorghe  Şincai” din localitate, fiind sprijiniți și de Primăria Floreşti. Acum, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, voluntari din aşezarea de lângă municipiul Cluj-Napoca s-au alăturat organizatorilor în împărţirea cardurilor alimentare şi a măştilor, atât de necesare şi binevenite în contextul actual al pandemiei. Aceste daruri ajung la bătrânii nevoiaşi din comună.

O altă acţiune caritabilă desfăşurată recent de angajaţii şi voluntarii Fundaţiei „Inima Copilului” este donarea de jucării şi rechizite şcolare copiilor din satul Lacu, comuna Geaca. În această perioadă, astfel de acțiuni vor avea loc şi în alte comune din împrejurimile municipiului Gherla.

Sz. Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut