Vernisaj. CADASTRUL ARHEOLOGIC AL CLUJULUI

În organizarea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi a Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Cluj, marţi, 15 noiembrie a.c., la ora 13, va avea loc la Galeria CASA ARTELOR (B-dul Eroilor nr. 16) vernisajul expoziţiei cu tema: CADASTRUL ARHEOLOGIC AL CLUJULUI.
Ne aflăm în faţa unui proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), avînd în calitate de coordonator Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), iar ca parteneri: Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Cluj (DJCCPCN) şi Centrul de Studii Romane (CSR).
Echipa proiectului a fost alcătuită din dr. Felix Marcu, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, director de proiect, precum şi din drd. George Cupcea (Centrul de Studii Romane) şi Virginia Rădeanu (Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural National Cluj). Potrivit unui documentar ce ne-a fost pus la dispoziţie, subiectul propus este unul integrator, armonizînd metodele aplicate în ultimii ani în Europa, aplicîndu-le unitar într-un spaţiu nou. Este înregistrat şi în final pus în valoare patrimoniul arheologic al unuia dintre cele mai vechi şi importante oraşe ale României.
Monumentele vor fi descrise şi înregistrate corect din punct de vedere istoric şi topografic. Harta pe diferite nivele cronologice a cadastrului arheologic al Clujului va fi vectorizată şi digitizată. Fiecare monument va fi marcat cu o culoare în funcţie de epoca în care se încadrează, va fi o hartă ce va înregistra în pozitiv şi negativ datele părţilor distruse ale monumentelor şi ale  celor care au supravieţuit.
Cadastrul arheologic va oferi cunoştinţe la nivel comparativ şi îndrumări pentru cei care se ocupă cu managementul patrimoniului în condiţii dificile  cum sînt cele din centrul Clujului, pe baza înregistrării precise a datelor şi a evaluării subsolului.
„Putem să protejăm doar ceea ce cunoaştem” trebuie să devină nu doar lozinca managerilor europeni implicaţi în salvarea patrimoniului national şi european, ci şi lozinca celor implicaţi în managementul patrimoniului cultural din România – precizează specialiştii implicaţi în proiect. Salvarea monumentelor depinde de înregistrarea lor corectă din punct de vedere topografic, dar tocmai datorită poziţiei acestora, metodele de prospectie şi colectare a datelor pot să dea greş din cauza porţiunilor mici pe care sînt identificate sau a intervenţiilor ulterioare. În ciuda acestui fapt, monumentele arheologice, în special cele romane, se conservă în stare relativ bună.
Acest proiect pilot va duce la realizarea hărţii cadastrale a monumentelor arheologice care va fi utilizată de instituţia organizatoare, de Direcţia Judeţeană de Patrimoniu, Institutul de Memorie Culturală, Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local Cluj, proiectanţi şi investitori locali, ca model şi principal instrument de documentare şi management al patrimoniului arheologic.
Importanţa evenimentului expoziţional se impune relevată, cu atît mai mult activitatea laborioasă a grupului de specialişti, a căror realizare de excepţie oferă informaţie şi pune în valoare ceea ce mai avem şi despre care ştim, adesea, foarte puţin.
M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.