Vasile Dîncu, la Cluj: „Putem câștiga alegerile locale, dar trebuie să fim mai mulți și să avem voință”

Aproximativ 300 de social democrați clujeni s-au întrunit, duminică, pentru a marca „împrospătarea” filialei județene. În ultima perioadă, 500 de persoane s-au înscris în partid, astfel că acum PSD-iștii sunt în plin proces de reorganizare și revigorare.

„În ultima perioadă, s-a alăturat proiectului nostru politic, PSD Cluj, un număr important de peste 500 de membri. Este un moment în care organizația PSD Cluj este întărită, consolidată, trecem la o nouă etapă, mult mai activă, mai puternică, o etapă în care trebuie să discutăm mai multe proiecte, să discutăm despre cetățeni, de cei care cu un vot ne-au ales consilieri, locali, județeni, parlamentari și care au așteptări de la noi. Mă bucur foarte mult să ne vedem după o perioadă de pandemie, în care întâlnirile fizice au lipsit. Aici suntem aproximativ 250-300 de persoane. În această perioadă avem alegeri în organizațiile unde avem primari, avem alegeri în toate organizațiile, în structurile interne, în organizațiile de tineret, de femei și de seniori. Cred că acest moment va fi unul de mare importanță pentru ce vrem să facem în perioada următoare”, a declarat liderul PSD Cluj, Alexandru Cordoș.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării Naționale, clujeanul Vasile Dîncu le-a transmis tinerilor membri, printre altele, că în politică e nevoie de o proiecție a viitorului. De asemenea, în discursul său, el nu a ratat ocazia de a-i „taxa” pe liberali. „Partidele politice sunt niște animale feroce, niște animale pentru care competiția internă este mai puternică decât cea externă. În partidele politice se amestecă uneori oameni vizionari, care vor să schimbe lucrurile, dar și carieriști. Există și oameni care ar intra în politică, și chiar se pricep să facă politică, dar au fost blocați de alții. Partidele se împart în găști, în bisericuțe, în echipe care se competiționează unele pe altele. Nu e rău, atâta timp cât se păstrează o măsură. Eu cred că ceea ce trebuie să facem este să încercăm să trecem la un alt nivel al politicii în general în România. Politica, dragi tineri, îți dă de multe ori satisfacții pe care nu le bănuiai, și în același timp, îți poate oferi cele mai mari dezamăgiri. Eu am avut foarte mari bucurii în politică, dar și dezamăgiri. Când mă refer la bucurii, sunt succesele României din ultimii 20 de ani , la care am participat. Dar când mă gândesc la dezamăgiri care sunt mai profunde decât bucuriile, sunt faptul că am descoperit că uneori nu există solidaritate în partide, că uneori centrul blochează o organizație ca ea să se dezvolte, prin diverse metode, că nu există câteodată meritocrație în partid”, a spus Vasile Dîncu.

„Dar vreau să vă spun un lucru fundamental și anume că nu trebuie să te bazezi numai pe politică, pentru voi, cel mai important lucru este să deveniți profesioniști. Dacă veți fi cei mai buni profesioniști, veți fi cei mai buni politicieni, după aceea”, a completat ministrul.

Vasile Dâncu a subliniat, totodată, importanța proiecției viitorului, în ce privește partidele politice din România si programele lor, căci nu goana după voturi este ce contează cel mai mult în acest domeniu.

„Aceasta este vechea politică, noua politică va trebui să fie cea pe care să o gândiți voi, după măsura voastră, o politică a experienței orientate spre viitor, și o politică a emoției orientată spre viitor”, a completat Dîncu.

Nu în ultimul rând, ministrul clujean a fost tranșant când s-a referit la organizația locală a PSD și la conflictele interne care au măcinat-o.

“Ceea ce lipsește organizației noastre este solidaritatea internă, organizația de la Cluj a fost măcinată, de-a lungul timpului, de conflicte, a fost decapitată, au fost aduși oameni în experimente politice, încercându-se, pe bune, să se revigoreze ceva. Nu se poate revigora ceva numai de la cap, este nevoie să pornești schimbarea de jos, iar eu cred că ceea ce ați început voi, cei noi, venind înspre partidul nostru, nu înseamnă că cei vechi nu mai sunt buni, ci că cei noi sunt energia care va schimba partidul, aici, la Cluj”, a mai punctat el.

Vasile Dîncu a menționat totodată, importanța creșterii numărului de membri de partid, în perspectiva alegerilor locale.

“Este o maximă deschidere să avem 500 de oameni noi în partid, și acest fapt, față de pierderile din anii trecuți, nu înseamnă mare lucru, dar e foarte important. Nu numărul este important, ci voința și calitatea oamenilor, Ceea ce face Clujul are efect și ecou în Transilvania.

(…)Numai stânga a construit în România, uitați-vă pe graficele dezvoltării din ultimii 30 de ani, veți vedea cât a fost creștere economică, mereu a fost când era PSD, când a fost scădere economică, era dreapta. Asta este statistică, nu e invenția noastră, Sigur că sunt cauze multiple, unii au avut ghinion, pentru că au venit unele crize, ceea ce e adevărat, se poate și așa explica.

Dar dincolo de asta, eu cred că noi avem o șansă importantă, de aceea vă încurajez să aduceți alături de voi și alți tineri. (…)

Dacă până la primăvară reușim să aducem 2000, 3000, 5000 de oameni la partid, vă garantez că câștigăm alegerile, nu au nicio șansă cei care s-au înstăpânit deja de atâția ani să conducă administrația locală. Putem câștiga alegerile locale, dar trebuie să fim mai mulți și să avem o voință mai puternică”, a mai spus Vasile Dîncu.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut