UBB și Organizația Internațională a Francofoniei formează diplomații din Europa Centrală și de Est

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei, organizează, în perioada 27-29 mai 2026, programul de formare „Relațiile diplomatice între țările Europei Centrale și de Est și țările Africii francofone”, anunță într-un comunicat de presă reprezentanții UBB.

Evenimentul, realizat prin intermediul Centrului de Studii Africane, este destinat diplomaților și altor înalți funcționari publici din țările din Europa Centrală și de Est, la care participă 24 de reprezentanți ai ministerelor de resort din opt țări ale acestei regiuni, care beneficiază de cursurile și seminarele susținute de formatori din România, Franța, Polonia, R.D. Congo și Belgia, potrivit acelorași surse.

„Combinând prelegerile centrate pe istoricul și dinamica relațiilor diplomatice, culturale, economice și universitare dintre cele două regiuni cu atelierele tematice în cadrul cărora diplomații prezintă aspecte relevante ale experienței lor de teren, cursul contribuie la consolidarea cunoașterii problemelor specifice cooperării inter-regionale și inter-continentale și la dezvoltarea expertizei României și Europei Centrale și de Est în domeniul studiilor africane.”, se mai arată în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.