Rusia consideră că implicarea UE în discuţii ar îngreuna progresele în negocierile cu Ucraina

 

EFE

Negocierile ruso-ucrainene care au fost mediate de SUA marţi şi miercuri la Abu Dhabi au condus la progrese către o soluţionare paşnică a conflictului din Ucraina, dar eventuala includere a ţărilor europene susţinătoare ale Ucrainei în aceste discuţii ar putea îngreuna procesul de pace, a declarat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov.

„Cred că am făcut progrese, fără nicio îndoială. Dar în trecut au existat eşecuri, obstacole şi dificultăţi care au zădărnicit ceea ce părea aproape să fie realizat. Nu vreau ca aceasta să se întâmple din nou”, a comentat într-un interviu la postul RT viceministrul Riabkov, care a participat la negocierile cu Ucraina desfăşurate la Abu Dhabi.

El a confirmat că tema centrală a acestor negocieri tripartite dintre Rusia, Ucraina şi SUA a fost „arhitectura de securitate europeană” după încheierea conflictului din Ucraina, o temă prioritară pentru Rusia.

„Spre deosebire de alte runde (de negocieri), ne-am concentrat în principal pe perspectivele unei arhitecturi de securitate în regiunea europeană şi în zona adiacentă conflictului actual, care să garanteze sustenabilitatea unui posibil acord viitor şi, în general, să schimbe tendinţele actuale”, a explicat diplomatul rus.

Cât despre eventuala participare la viitoarele runde de negocieri a aliaţilor Kievului, oficialul rus a afirmat că aceştia „nu manifestă nicio intenţie de a fi rezonabili”, aşadar „emisarii americani trebuie să-i facă să-şi revină în fire”.

Riabkov adăugat că europenii se opun unora dintre ideile propuse de administraţia americană pentru încheierea războiului din Ucraina. În plus, el a avertizat că includerea Europei în procesul de negocieri ar putea însemna „un regres şi o întrerupere a unor eforturi valoroase”.

Pe de altă parte, acelaşi oficial rus a estimat că este prematur să se discute despre restabilirea încrederii între Rusia şi Ucraina. „Nu mi se pare corect să vorbim despre restabilirea încrederii între părţi. Noi nu punem problema în acest mod”, a indicat Serghei Riabkov.

La rândul său, Kremlinul a estimat joi că pentru pentru Uniunea Europeană va fi dificil să-şi desemneze un negociator unic care să o reprezinte la următoarele runde de negocieri de pace, în timp ce emisarul american Jared Kushner a apreciat de asemenea că, dacă europenii vor reuşi să-şi aleagă un negociator, aceasta ar fi o realizare mai mare decât obţinerea acordului Rusiei pentru includerea UE în formatul de negociere.

„Cred că acest lucru va fi într-adevăr dificil. Deocamdată, (europenii) nu au fost capabili” să-şi desemneze un negociator, a spus consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, în declaraţii acordate presei înaintea primirii emisarilor preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, care se întâlnesc la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, după negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi.

Uşakov a reacţionat astfel faţă de cererea Washingtonului şi Kievului ca susţinătorii europeni ai Ucrainei să participe şi ei la negocieri, participare până în prezent respinsă de Rusia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Bruxelles-ului să-şi aleagă luna aceasta un negociator, în timp ce Kushner i-a îndemnat la rândul său pe aliaţii europeni ai Ucrainei să ia această decizie cât mai curând posibil.

Potrivit presei ucrainene, delegaţia rusă a refuzat să discute la Abu Dhabi despre un posibil armistiţiu care să oprească măcar atacurile asupra infrastructurilor energetice şi asupra navigaţiei comerciale în Marea Neagră. Singurul rezultat concret al acestor discuţii a fost un acord preliminar pentru un schimb masiv de prizonieri de război.

Şeful delegaţiei ruse la aceste negocieri, consilierul prezidenţial rus Vladimir Medinski, a declarat presei la finalul acestei noi runde de tratative că „întreaga ordine de securitate europeană stabilite după Ialta şi Potsdam funcţionează extrem de prost”. „În esenţă, întregul sistem este afectat, iar Ucraina este doar locul unde abcesul a explodat”, a adăugat el. Totuşi, potrivit presei americane, emisarii lui Trump au cerut părţii ruse să prezinte o nouă propunere de sistem de securitate pentru continentul european şi care să fie diferită de cea propusă de Moscova la sfârşitul anului 2021, argumentând că, între timp, situaţia geopolitică s-a schimbat considerabil.

În decembrie 2021, Rusia a transmis ţărilor occidentale, în special Statelor Unite, un document privind crearea unei noi arhitecturi de securitate în Europa, în care Moscova cerea retragerea trupelor NATO din Europa de Est, garanţii că Ucraina şi Georgia nu vor adera la NATO şi iniţierea de negocieri pentru crearea unui sistem de securitate indivizibil. Occidentul a respins toate aceste cereri, răspunsul Rusiei fiind apoi atacul asupra Ucrainei.

Cine va reprezenta UE în negocierile Ucraina-Rusia?

Cine va vorbi în numele Europei la eventualele negocieri între Ucraina şi Rusia? Este o întrebare delicată care îi divizează pe Cei 27 şi care se va afla în centrul summitului de la Dublin, relatează joi AFP într-o amplă analiză.

„Aş spune că deja ne-am pus de acord asupra persoanelor vizate”, a declarat prim-ministrul eston pentru AFP cu câteva ore înainte de un summit al liderilor europeni la Dublin.

„Îi avem pe preşedintele Consiliului, Antonio Costa, al cărui rol este de a reprezenta ansamblul ţărilor UE, precum şi pe Kaja Kallas, care are drept misiune să ne reprezinte în domeniul Afacerilor externe”, a pledat el.

Cele două nume sunt totuşi departe de a întruni unanimitatea în rândul celor 27 de state ale UE, unele temându-se că ar putea fi inacceptabile în ochii Kremlinului.

„Cu atât mai rău!”, a afirmat premierul statului baltic frontalier cu Rusia. „Ar trebui să fim reprezentaţi de persoane care dau socoteală Europei şi nu de unele care sunt în graţiile lui Putin”, a spus el, referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin.

La fel ca Antonio Costa, care prezidează instituţia care îi reuneşte pe Cei 27 şefi de stat şi de guvern din UE, Kaja Kallas, şefă a diplomaţiei europene şi fostă şefă a guvernului eston, nu-şi ascunde susţinerea de neclintit faţă de Ucraina.

„Numai o persoană fără simţul raţiunii ar spune că este normal să fim reprezentaţi de cineva care înclină spre partea adversă. Nu are niciun sens”, a mai afirmat estonul Kristen Michal.

Printre alte nume vehiculate pentru a reprezenta UE este preşedintele finlandez Alexander Stubb, care are dublul avantaj că joacă ocazional golf cu Donald Trump şi că este liderul unei ţări cu o imensă frontieră cu Rusia.

Un alt nume vehiculat este al premierului norvegian Jonas Gahr Store, a cărui ţară nu este membră UE, dar care a discutat o oră şi jumătate cu preşedintele rus la sfârşitul lui octombrie, alături de Alexander Stubb.

Alte voci se referă la un format cu Franţa, Germania şi Regatul Unit.

„După cum puteţi constata, fiecare are propriul său punct de vedere la întrebarea cine ar trebui să reprezinte pe cine. Asta este Europa”, a mai spus premierul eston.

HINT

„Dacă Europa ar reuşi să desemneze o singură persoană pentru a vorbi în numele ei ar fi o reuşită chiar mai mare decât a-i convinge pe ruşi să o includă în negocieri”, emisarul american Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.