UBB rămâne în vârful competitivității naționale în cercetarea științifică

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își păstrează, și în acest an, poziția în topul competitivității naționale în ceea ce privește cercetarea științifică.

Astfel, și în acest ciclu al competițiilor UEFISCDI – programe postdoctorale (P); tinere echipe (TE); proiecte experimental demonstrative (PED) și proiecte colaborative de cercetare (SEE) -, UBB a reușit una din cele mai bune performanțe dintre instituțiile academice/universitare românești, atrăgând cele mai multe proiecte (aproximativ 57) și cea mai mare finanțare (aproape 30 milioane RON).

„Le mulțumesc directorilor de proiecte și cercetătorilor din UBB pentru motivație și efort, dar și unităților de suport – ex. Centrul de Management al Cercetării Științifice -, coordonate eficient de prorectoratele de specialitate (cercetare științifică/competitivitate), pentru profesionalism și dedicație”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând că „UBB este o universitate internațională care nu doar că diseminează cunoașterea prin educație de excelență, nu doar că o utilizează inovativ în relația cu societatea/mediul socio-economic, ci o și generează creativ prin cercetare științifică avansată. Iar acesta se vede în resursele atrase direct prin proiecte de cercetare competitive!”

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *