U Cluj pierde derby-ul cu FC Petrolul

Derby-ul ultimei etape din acest sezon al Ligia a 2-a la fotbal desfășurat pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești s-a încheiat cu eșecul Universității Cluj în fața FC Petrolul.

 

Clujenii au avut o ocazie uriașă în minutul 18  când Ribeiro a deviat cu capul pe pate, însă mingea a fost parată de portarul Robert Avram.

Gazdele au replicat în minutul 50 când Țicu a executat pe poartă o lovitură liberă. Portarul Gorcea a fost pe fază, reușind să respingă.

Golul a venit în minutul 69. Măzărache a trimis cu capul după o centrare venită din corner, Gorcea a respins în față, iar Cebotaru a marcat din doar câțiva metri

Echipa Petrolul este deja calificată în play-off-ul pentru promovarea în Liga I. Ploieştenii conduc în clasament cu 42 de puncte, fiind urmată de Hermannstadt, 35 de puncte, U Cluj, 33 de puncte, Concordia Chiajna, 32 de puncte, FC Buzău şi CSA Steaua, căte 28 de puncte, Csikszereda, 26 de puncte.

În play-off se califică primele şase clasate.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut