U Cluj câștigă meciul cu Chiajna, și așteaptă derbyul cu Petrolul

U Cluj se menține la un punct în spatele lui Hermannstadt, după victoria de luni împotriva Concordiei Chiajna, și se pregătește pentru confruntarea cu liderul Ligii a II-a Petrolul Ploiești. Clujenii încheie, astfel, turul play-offului neînvinsă, pe locul trei în clasament, cu 2 victorii și trei rezultate de egalitate.

Partida cu Concordia a debutat surprinzător, cu oaspeții reușind să introducă mingea în poarta clujenilor prin Voicu, în min.5, după o respingere nefericită a lui Roberto Romeo, dar arbitrul Chivulete anulează golul pentru fault în atac! În min.26, Haită reușește primul șut pe poartă al partidei, reținut însă cu siguranță de Aldescu. Bombă a lui Voicu, min.27, de la 30 de metri, care se oprește în plasa porții lui Gorcea. 0-1!

Reacția celor de la U este promtă, și, în min.29, Pires recentrează în marginea careului mic, de unde Ely Fernandes reia cu capul la rădăcina barei! Aldescu era bătut! În min.32, U reușește să restabilească egalitatea cu un șut colosal de la aproape 40 de metri, reușit de Denis Ispas, e drept cu largul concurs al portarului Concordiei. 1-1! Peste alte trei minute, în min.35, clujenii trec în avantaj, după reușita lui Roberto Romeo, care a reluat spectaculos în poartă din colțul careului de 16 m. 2-1! Prima repriză se încheie cu ocazia lui Voicu, care a ratat ”dubla” trimițînd puțin peste vinclul porții lui Gorcea.

Erik Lincar îl scoate la pauză de pe teren pe Vali Alexandru, și-l introduce pe Alexandru Boiciuc, o schimbare extrem de inspirată pentru că, la prima atingere de balon a acestuia, în min.48, acesta înscrie cu un șut imparabil sub transversală, după o centrare în forță trimisă de Pîrvulescu. 3-1!

U Cluj joacă la conservarea rezultatului, iar cei de la Chiajna nu mai reușesc să ajungă periculos la poarta apărată de Gorcea, în ciuda schimbărilor ofensive făcute de Ianis Zicu. Asta până în min.80, când nou intratul Batin șutează din unghi închis pe lângă buturile clujene.

Etapa viitoare, U Cluj va juca din nou pe teren propriu, în derby-ul cu Petrolul Ploiești, meci care se va desfășura marți, 26 aprilie. Hermannstadt va evolua, joi 21 aprilie, în deplasare cu Unirea Slobozia.

Sandu Mureșan

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut