U Cluj a salvat un punct la Galați pe final de meci. Galeria Universității i-a cerut demisia lui Toni Petrea

Oţelul Galaţi a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (0-0), sâmbătă seara, într-un meci din etapa a cincea a Superligii de fotbal.

Oţelul a deschis scorul prin Alexandru Mihai Pop (59), jucător venit în această vară de la Unirea Dej şi care a înscris toate cele trei goluri ale gălăţenilor în acest debut de sezon.

”U” a egalat pe final, prin Dan Nistor, din penalty (90+1), după un fault comis de portarul Relu Stoian asupra lui Dragoş Tescan.

Trupa lui Dorinel Munteanu a fost cea care a controlat partida încă din startul ei, și a reușit să înscrie în minutul 43 prin Jardan, dar reușita a fost anulată de VAR, după ce s-a observat un fault al gălățeanului comis asupra lui Bic.

Oțelul a început în ofensivă și repriza a doua, iar golul a venit conform cursului partidei, când Pop a reluat în plasă dintr-o centrare de pe stânga trimisă de Tănasă. Gălățenii își puteau majora avantajul pe tabela de marcaj, dar au ratat două ocazii mari de gol într-un singur minut prin același Tănasă. Ocaziile gazdelor s-au răzbunat pe final de meci, când U Cluj a reușit golul egalizator, după un penalty acordat după o intervenție a portarului asupra lui Tescan în suprafața de edeapsă. și transformat de Nistor, care a adus un punct nesperat la zestrea ”alb-negrilor”.

Toni Petrea: ”Eu nu țin de post, de scaun”

Contestat de fani chiar în timpul partidei de la Galați, când galeria lui U Cluj i-a cerut demisia, antrenorul Toni Petrea a declarat că nu ține de funcție cu forța.

„Echilibrată partida, am încercat să ducem mingea cât mai aproape de poarta adversă, dar nu am găsit soluțiile. Nu știu ce s-a întâmplat, am primit un gol, am fost aproape să mai primim unul pe o neatenție. Am mai avut situații, dar nu foarte clare.

Este un punct, felicit ambele echipe pentru efort. A fost un meci aprig disputat, cu intrări bărbătești. Rezultatul este echitabil. Trebuie să vedem de ce nu găsim soluții pentru a finaliza acțiunile. Asta îmi dă de gândit.

Tot timpul e nevoie de jucători, nu avem dubluri pe anumite posturi. Avem nevoie de ceva transferuri.

Nu vreau să comentez ce s-a strigat din tribună, e părerea lor, o respect. Eu vreau doar să îmi fac treaba la echipă. Și în etapa secundă am fost întrebat despre înlocuitorii mei. Fiecare e liber să spună ceva.

Am discutat cu cei din conducere, nu s-a pus problema de negocieri cu altcineva. Dacă nu vor fi mulțumiți, nicio problemă. Eu nu țin de post, de scaun”, a declarat antrenorul Toni Petrea, la finalul meciului de la Galați.

Dan Nistor: Dacă ne vom prezenta așa și cu CFR ne vom face de râs”

„Un meci greu, de luptă, ne bucurăm că am obținut și acest punct. Venisem cu alte gânduri. Am fost foarte slabi pe faza ofensivă. Sper să reglăm această chestie. Nu prea avem ocazii, nu ajungem la poartă. Trebuie să lucrăm la antrenament acest aspect.

Cred că cel mai nereușit meci a fost cu Rapid. Azi am reușit măcar un punct. Atât s-a putut astăzi. Avem prea puține puncte față de ce ne-am propus!

Conducerea, antrenorul trebuie să vorbească despre întăriri. Dacă antrenorul o să mă bage, voi da tot ce am mai bun. De asta suntem plătit, nu vorbesc despre altceva.

Dacă ne vom prezenta așa și la meciul cu CFR Cluj ne vom face de râs. Se va juca 100% pe Cluj Arena”, a spus și Dan Nistor după meciul cu Oțelul.

În clasamentul din SuperLiga României, Oțelul este pe locul 13, cu patru puncte, în timp ce U Cluj ocupă a noua poziție, cu șase puncte.

Etapa viitoare, U Cluj va juca, pe Cluj Arena, în Derby de Cluj contra CFR-ului, care a stat în etapa a cincea. Partida se va desfășura luni, 21 august, cu începere de la ora 21.30.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut