Șapte morți la o bază militară în Canada

Cel puţin şapte persoane au murit într-un incendiu puternic care s-a produs în acest weekend la o bază militară din provincia Alberta din Canada, a relatat duminică CBC News, conform Reuters.

Autorităţile canadiene au confirmat existenţa unor victime – morţi şi răniţi – la baza militară Wainwright, însă nu au oferit cifre exacte. CBC, postul naţional de televiziune finanţat de guvern, a citat surse anonime cu privire la numărul deceselor.

În acelaşi timp, într-un discurs susţinut la Ottawa, prim-ministrul Mark Carney a spus că patru soldaţi au murit şi alte zeci au fost grav răniţi în incendiu, adăugând că steagul canadian va fi coborât în bernă pe clădirile federale în semn de doliu, conform AFP.

Baza, una dintre cele mai mari din Canada, este situată la aproximativ 210 km est de Edmonton, în Alberta. Ministrul Apărării Naţionale, David McGuinty, a declarat duminică faptul că se va deplasa în zonă pentru a fi informat cu privire la situaţie.

Au fost oferite puţine detalii despre incendiu, care a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 16:00 (22:00 GMT), într-o zonă de antrenament a bazei, în condiţiile în care vântul a suflat cu rafale de până la 96 de kilometri pe oră.

Descriind sâmbătă incendiul drept „îngrozitor”, ministrul a declarat: „Nu-mi amintesc de vreun astfel de incident în trecutul recent”.

Personalul medical din Edmonton a anunţat că sâmbătă a fost declarat „cod portocaliu” – o situaţie cu un număr mare de victime – pentru a coordona intervenţia medicală în cazul pacienţilor transportaţi din Wainwright, a relatat CBC News.

„Gândurile noastre sunt alături de toţi bărbaţii şi femeile curajoşi care au fost afectaţi”, a transmis anterior premierul canadian Mark Carney într-o postare pe reţelele de socializare.

Conform datelor recensământului, în anul 2021, la baza CFB Wainwright erau staţionaţi 1.310 membri ai personalului militar şi civil. Aici se află Centrul Canadian de Instruire pentru Manevre, care organizează scenarii de pregătire şi exerciţii pentru armată.

Oraşul Wainwright, cu o populaţie de aproximativ 6.600 de locuitori, este situat chiar la nord de bază.

Municipalitatea a anunţat pe reţelele de socializare că incendiul a trecut de gardul bazei, ajungând în zona din apropiere, însă nu au fost emise ordine de evacuare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.