Turdenii s-au mobilizat să salveze vieți

Peste 100 de voluntari din Turda și împrejurimi au răspuns apelului municipalității turdene în cadrul campaniei de donare de sânge. Efortul lor s-a concretizat în colectarea a nu mai puțin de 60000 de ml de sânge, o cantitate care va ajuta la salvarea vieților celor aflați în nevoie.

„Pe această cale, mulțumim tuturor celor care s-au implicat cu generozitate și solidaritate în campania de donare de sânge, organizată la Punctul de recoltare din incinta Colegiului Tehnic.

#Mulțumim turdenilor și voluntarilor din cadrul Garnizoanei Turda, Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”, Detașamentului de Pompieri Turda, Jandarmeriei Turda, Poliției Municipale Turda, Poliției Locale Turda și voluntarilor din cadrul ONG-ului Asociația pentru Mobilitate Socială si Educație Democratică (AMOS), Colegiului Tehnic Turda și Colegiului Național Mihai Viteazu.

Participarea la astfel de acțiuni este o dovadă clară de solidaritate și de unitate prin care împreună, putem face diferența și aducem bucurie și speranță în viețile celor care se confruntă cu probleme de sănătate”, a transmis primarul Cristian Matei.

Sângele şi produsele sanguine sigure sunt un aspect critic al îngrijirii şi sănătăţii publice. Acestea salvează milioane de vieţi şi îmbunătăţesc sănătatea şi calitatea vieţii multor pacienţi în fiecare zi. Nevoia de sânge este universală, dar accesul la sânge pentru toţi cei care au nevoie de el este limitat. Deficitul de sânge este deosebit de acut în ţările în curs de dezvoltare.

În timpul pandemiei COVID-19, în ciuda mobilităţii limitate şi a altor provocări, donatorii de sânge din multe ţări au continuat să doneze sânge şi plasmă pacienţilor care au avut nevoie de transfuzie. Potrivit OMS, acest efort extraordinar într-o perioadă de criză fără precedent a pus în evidenţă rolul crucial al donatorilor de sânge voluntari, bine organizaţi, neremuneraţi în asigurarea unui aport de sânge sigur şi suficient în perioadele normale sau de urgenţă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.