O nouă lansare de carte la Memorialul Gherla

La Memorialul Gherla continuă și la începutul acestei ierni evenimentele literare. În ultimii ani în acest  lăcaș de cult dedicat foștilor deținuți politici decedați în renumitul Penitenciar de la marginea orașului au loc și lansări de carte, adevărate amintiri aduse acestor eroi ai regimului comunist. „Am fost un slujitor fără tobe și surle, căutând ca toată dragostea mea să răspundă cinstit și sincer nețărmuritei iubiri ce mi-o arătau acei oameni, la care credința și omenia nu erau cuvinte de ocazie, ci calități ce izvorau din ființa lor. Am mers până acolo cu atașamentul meu față de ei, încât nu cruțam nici nopțile, pentru ca să le dau o mână de ajutor, ajungând și preferând să am o poziție opozabilă administrației românești, care tolera și încuraja multe greșeli, decât să nu mai vadă oamenii în mine pe preotul lor”. – iată care sunt mărturisile organizatorilor, care cu această ocazie   aduc un elogiu celor întemnițați și înmormântați pe Delul Cărămidăriei,  la ieșirea spre Fizeșu Gherlii.  Prezentarea de carte de la sfârșitul săptămânii trecute  a fost un eveniment dedicat memoriei și pomenirii unui  preot exemplar, intrat în rândul sfinților mucenici și mărturisitori prin poarta cea larg deschisă în ceruri prigoniților, deasupra temnițelor comuniste. Construit ca o colecție de studii închinate păstorului și turmei sale, realizate de preoți, profesori și cercetători, volumul „Sf. Cuv. Mc. Gherasim Iscu: Vrednic urmaș al Sf. Nicodim de la Tismana” a fost lansat sâmbătă seara, la Memorialul Gherla în prezența unui numeros public, printre care s-au aflat și rudeniile foștilor deținuți politici, uciși mișelește în temințele comuniste.

Coordonatorii ediției și invitații serii au fost, Pr. Sorin Vulcănescu și Dl. Alin Mureșan, care ne dezvăluie că în text, „contribuțiile cele mai semnificative detaliază biografia ultimului stareț al Tismanei, subliniind implicarea sa în mișcarea de rezistență anticomunistă și pătimirile din arest, anchetă și închisoare. Nu sunt neglijate nici fundamentele biblice ale martiriului, istoria așezământului și a fondatorului ei, Sf. Nicodim, ori contextul mai larg al atitudinii guvernului comunist împotriva Bisericii.”

Evenimentul de la Memorialul Gherla face parte dintr-un șir de manifestări literare care constituie un bun prilej de aducere aminte a ororilor comise în închisorile vremii respective și care trebuie uitate.

 

Szekely Csaba

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.