Turda Arena, aproape finalizată

Lucrările la două obiective importante din Turda continuă în ritm susținut iar la un altul sunt aproape finalizate.

Primarul Cristian Matei a anunțat că până acum, la Turda Arena lucrările s-au realizat în proporție de de 99%. În prezent se lucrează la turnarea șapei autonivelantă în încăperile adiacente iar la exterior continuă lucrările de sistematizare verticală, spații verzi și accese.

Până la această oră, au fost executate următoarele lucrări: montare parchet din sala de joc; montarea cubului pentru monitoarele de afișaj electronic. De asemenea, au fost finalizate cele 350 de locuri de parcare, fiind astfel asigurate locurile de parcare pentru toți cei care participă la evenimentele organizate la Turda Arena. Totodată, au fost montate scaunele din tribune.

Un alt obiectiv important la Turda este Centrului Multifuncțional. Aici s-au realizat lucrări în proporție de 45%. La această oră se realizează structura pereților și se izolează termic ambele corpuri de clădiri. Constructorul a trecut la decopertarea stratului vegetal în zona locurilor de joacă și a patinoarului și la realizarea lucrărilor de instalații electrice de forță, iluminare și împământare interioară și exterioară a celor două corpuri de clădiri.

„Prin acest amplu proiect dorim să oferim comunității turdene un loc de agrement minunat și relaxant unde va fi o clădire multifuncțională, locuri de joacă pentru copii pe categorii de vârstă, patinoar, piațetă cu pavilion și fântână, zonă de intrare cu poartă de acces și amenajări exterioare”, a anunțat Cristian Matei.

Tot la Turda se conturează prima bază sportivă de tip 1.

În momentul de față se lucrează la infrastructura terenurilor de sport (realizat 80%) și la clădirea administrativă care la parter este la nivel de zidărie (realizat 30%). În paralel se lucrează la rețeaua de canalizare pluvială și menajeră.

Baza sportivă va cuprinde un teren sportiv de fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF, dotat cu instalație de nocturnă și tribune amenajate pentru 500 de spectatori. Proiectul prevede și un teren sportiv mic, adaptabil pentru minifotbal, handbal, baschet și tenis. Printre facilități se mai numără

o clădire cu vestiare și facilități administrative, precum și parcări generoase pentru autovehicule și autocare.

„Acest proiect este posibil datorită fondurilor guvernamentale, obținute prin Compania Națională de Investiții, subprogramul „Complexuri sportive”. Ne bucurăm să vă aducem o infrastructură de calitate, care va contribui la dezvoltarea și promovarea sportului în orașul nostru”, a spus primarul Cristian Matei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut