Training româno-elen dedicat specialiștilor în educația elevilor cu dizabilități vizuale

Săptămâna trecută, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, în colaborare cu Casa Corpului Didactic, a organizat la Cluj–Napoca un training dedicat specialiștilor în domeniul educației elevilor cu dizabilități vizuale.

Beneficiind de participarea unor reputați specialiști în domeniu din România și din Grecia, workshop-ul a pus accent pe dezvoltarea de resurse didactice necesare predării abilităților gândirii spațiale la elevii cu dizabilități vizuale. De asemeni, a oferit cadrelor didactice participante – din cadrul liceului clujean și din cadrul Școlii Gimnaziale Speciale din Atena – posibilitatea unor schimburi de informații, idei și bune practici în domeniul educării elevilor cu dizabilități vizuale.

Trainingul „Short term joint staff training event” este parte a proiectului Erasmus+ Empowering spatial thinking of students with visual impairment – VISTE, care se derulează pe perioada a trei ani, din 1 septembrie 2016, până în 31 august 2019. Proiectul implică colaborarea specialiștilor din mai multe domenii – educație, training și formare, educația adulților, dezvoltarea tehnologiei informației și a tehnologiei de acces, cooperare pentru inovare și schimb de bune practici. Scopul proiectului este acela de asigurare a unui cadru metodologic și a unei infrastructuri specifice formării abilităților gândirii spațiale la elevii cu deficiențe de vedere.

Colaboratori în cadrul proiectului sunt Național Technical University of Athens, având calitatea de coordonator, și, respectiv, Institut National de Recherche en Informatique et en Automatique, INTRASOFT Internațional SA, Casa Corpului Didactic Cluj, Special Elementary School for the Blind in Athens și Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, în calitate de parteneri

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.