Tinere talente la Geaca

Valoarea folclorului de pe Cîmpia Transilvaniei se bucură de largă recunoaştere. De-a lungul anilor, din zonă s-au ridicat foarte mulţi tineri cu talente artistice deosebite, lucru de care ne-am convins şi cu ocazia celei de a doua ediţii a manifestărilor consacrate „Întîlnirii fiilor satului”, desfăşurate, de curînd, în organizarea ireproşabilă a Primăriei comunei Geaca, unde  primarul Ioan Miron nu e doar un susţinător, ci şi un promotor avizat al activităţilor artistice.

În programul bogat al acestora au figurat şi evoluţiile semnate de elevul Cătălin Mureşan, din clasa a VIII-a a şcolii din localitate,  un tînăr violonist care a încîntat publicul prin virtuozitate şi repertoriu. El a făcut parte şi din taraful de muzică populară care a acompaniat Ansamblul de dansuri populare „Cetiniţa” din Geaca, laureat al mai multor concursuri şi festivaluri de folclor. Tînărul violonist Cătălin Mureşan participă cu regularitate şi la festivalul „Lăutarii ardeleni”, unde an de an s-a prezentat foarte bine, el beneficiind de îndrumarea dirijorului gherlean Siminic Bob.

Sz. Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.