Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca | ”Prometeu 22”, penultima premieră a stagiunii în curs

*vineri, 1 iulie, 20:00*

Cu ”Prometeu 22”- adaptare scenică de Kali Agnes și Tompa Gabor după tragedia ”Prometeu înlănțuit” de Eschil – suntem în fața unei coproducții UTE, derulată pe axa Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca-SNT Drama Ljubljana-Teatrul de Stat Constanța, pe rol aflându-se Proiectul Catastrophe/Catastrofă, proiect extrem, extrem de ambițios. Și când afirm acest lucru am în vedere faptul că sunt implicate 12 teatre și mă refer, pe lângă instituția condusă de Tompa Gabor, la Teatrul Național al Greciei de Nord (Grecia), Prague City Theatres (Cehia), SKD Martin (Slovacia), SNT Drama Ljubljana (Slovenia), Teatre Nacional de Catalunya (Spania), Teatro Nacional Sao Joao (Portugalia), Theatre Laboratory Sfumato (Bulgaria), Theatre National de Strasbourg (Franța), Theatre National du Luxembourg (Luxemburg), Yugoslav Drama Theatre (Serbia). Se vor realiza 7 coproducții care au la bază temele tragediei antice grecești, punct de plecare pentru formularea unei strategii de creație colaborativă într-o Europă încă pandemică, prin intermediul unor noi opere de dramaturgie și teatru.

Am folosit cuvântul pandemie. L-am folosit pentru că pandemia C19 ne-a dat viața peste cap, a oprit pe loc ”n” sectoare sociale, culturale, financiare…Proiectul în sine explorează această bruscă schimbare de lucruri din viața oamenilor dintr-o și printr-o nouă perspectivă, cea a reînnoirii, a reafirmării teatrului ca spațiu de reflecție și ca element de coeziune într-o lume tot mai divizată.

Revin la ”Prometeu 22” prin câteva idei exprimate de regizorul spectacolului, Tompa Gabor: ”Reunind o distribuție mixtă, este un spectacol vorbit în patru limbi: română, maghiară, slovenă și engleză, proiect amplu, incitant. Este reîntoarcerea la rădăcinile teatrului european, adaptate la ce se întâmplă acum. Este o meditație asupra condiției intelectualului în secolul XXI. În cadrul rețelelor de știri digitalizate și puternic manipulate și pe rețelele de socializare, adevărul a devenit super-relativizat și chiar și verificarea faptelor poate ajunge să fie considerată fake news. Discursul de instigare la ură a devenit o rutină zilnică, alimentat adesea de guverne cu viziuni politice extremiste. În aceste condiții, rolul intelectualilor-oameni de știință, medici, artiști…-devine dificil, dar și mai responsabil. Rolul lor devine acela de a observa lumea cu ochi obiectivi, de a împărtăși oamenilor cunoștințele lor, chiar cu riscul de a fi persecutați, așa cum a fost cazul lui Prometeu în epoca mitologică. Spectacolul oferă o perspectivă ironică și lucidă asupra mitului lui Prometeu, care își capătă actualitatea în contextul lumii care ne înconjoară”.

Prometeu 22: regia Tompa Gabor; regizor secund Erwin Șimșensohn; elemente decor și costume Carmencita Brojboiu; muzica originală Vasile Șirli; coregrafia Sinko Ferenc; video Daniel Radu; colaborator decor și costume Bocskai Gyopar; regia tehnică Zongor Erika * distribuția: Pe scena de pe Olimp: Igor Samobor, Viola Gabor, Cătălina Mihai, Dimeny Aron * Prometeu înlănțuit: Igor Samobor-Prometeu, Kiss Tamas/Florin Aioane/Novak Domen-Cratos, Petho Aniko-Bia, Dimeny Aron-Hephaistos, Ecaterina Lupu/Eva Jesenovec/Roman Eszter-Io, Mirela Pană-Hermes, Bogdan Zsolt-Okeanos; Corul: Dana Dumitrescu-Corespondentă, Vindis Andrea-Influencer, Kantor Melinda-Jurnalista, Ecaterina Lupu/Eva Jesenovek/Roman Eszter-Radioreporterul, Novak Domen/Florin Aioane/Kiss Tamas-Cameramanul, Florin Aioane/Novak Domen, Kiss Tamas-Expertul

Demostene Sofron

Foto: Biró István

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut