Tabăra Rotary Club Dej – ediţia I, s-a încheiat la… Cîţcău!

În perioada 1- 8 august, 11 tineri maghiari din Kozármisleny au fost oaspeţii Clubului Rotary din Dej, în cadrul unei tabere amicale organizată în Căşeiu.

Însoţiţi de Huszanagics Melinda şi Faragoné SZ. Rozália, tinerii maghiari au avut prilejul să viziteze municipiile Dej, Cluj şi Turda, comuna Sic, pasul Tihuţa şi bazele de agrement de la Toroc şi Figa, fiind de asemenea primiţi de primarul Costan Morar. Mai mult de atît, au avut ocazia să cunoască nemijlocit România şi să se împrietenească cu tineri români de vîrsta lor, principalul scop al acestei tabere.

Proiectul, realizat în cadrul parteneriatului existent între Rotary Club Dej şi Kozármisleny Rotary Club Hungary, se bazează pe idea unor schimburi anuale între tineri maghiari şi români de aceeaşi vîrstă (16-19 ani) şi avînd aceleaşi preocupări, în perspectivă taberele urmînd să cuprindă şi activităţi creative pe lîngă cele recreative, cum ar fi iniţierea în unele meserii artizanale, tradiţionale. Următoarea tabără se va organiza la Kozármisleny.

Miercuri, 8 august, în ultima lor zi de şedere în România, tinerii maghiari au fost oaspeţii comunei Cîţcău, la invitaţia preşedintelui Rotary Club Dej, Ioan Mărginean, preot paroh în localitate. Aici, tinerii au fost primiţi de primarul Călin Mureşan şi viceprimarul Ioan Balint, iar după prezentarea unui scurt istoric al localităţii, preşedintele rotarienilor dejeni le-a înmînat cîte o diplomă, ca semn de apreciere pentru participarea lor la proiect. Totodată, referindu-se la această primă experienţă comună a celor două cluburi Rotay, Ioan Mărginean a ţinut să mulţumească tinerilor pentru felul exemplar în care s-au comportat, mulţumind de asemenea, tuturor celor care s-au implicat şi contribuit la reuşita taberei: părinţi, rotarienii maghiari şi, nu în ultimul rînd, colegii din Rotay Club Dej.

După ce au vizitat frumoasa biserică din Cîţcău, a urmat momentul emoţionant al despărţirii de edilii comunei şi rotarienii dejeni care i-au condus. În ce-i priveşte pe tineri, întrebaţi despre cum s-au simţit în România şi în tabără, răspunsul lor a fost prompt sintetizat de Adria, una dintre participante: „Noi nu vrem să plecăm acasă!”

Au plecat, totuşi, luînd în sufletele lor, „o părticică din România pe care noi o iubim”.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.