Tabără de limba română la Gherla

Este lăudabilă inițiativa Fundației Culturale „Teka” din municipiul Gherla de a organiza și în această vară tradiționala tabără de perfecționare a limbii române pentru copiii proveniți din familii mixte, dar nu numai pentru ei.

Interesul față de această tabără a fost enorm, în doar câteva zile s-au ocupat locurile. Până la sfârșit, 100 de elevi din școlile gherlene, dar și din alte localități, chiar și din Cluj-Napoca, au participat timp de o săptămână la activitățile interesante și atractive ale taberei de perfecționare a limbii române, un mod de a petrece vacanța mare într-o atmosferă plăcută.

Cei șase profesori care i-au instruit pe copii au alcătuit un program bogat și variat, încercând să acorde atenție nu numai cursurilor de învățare a limbii, ci și unor acțiuni distractive. Astfel, participanții la tabără au vizionat împreună filme artistice, au confecționat obiecte meșteșugărești, au dansat împreună cu formația de majorete „Queens Dancing” și s-au întrecut în competiții sportive, printre invitați aflându-se micii fotbaliști ai echipei locale Viitorul. Prin mișcare și artă, copiii au dialogat între ei în limba română, iar cele șase cadre didactice au susținut lecții de conversație pe diferite teme. Micii cursanți au plecat acasă bine pregătiți, dar și cu satisfacția petrecerii împreună a unei săptămână deosebit de utilă, despre care povestesc cu mult drag celor de acasă.

Recent s-au încheiat și activitățile taberei meșteșugărești, iar în a doua jumătate a lunii iulie urmează obișnuita perioadă de antrenamente a formațiilor de dansuri populare ale fundației gherlene, ce are loc și în acest an în satul Lacu (comuna Geaca), de pe Câmpie.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut