Sunt mândru că-s român!

Iată că, alături de ospitalitate, de generozitate, de altruism, de dragoste pentru istoria neamului (sanchi !) de iubire pentru familie, de respect față de cei în vârstă (sanchi bis!) românul mai are o calitate, rară, pe care și-a perfecționat-o, în admirația mută a celorlalți, deprinprejur: ura.

Dacă în cealaltă vreme, adică tot ceva ca acum, dar cu gardul spoit, oamenii erau solidari în sărăcie, în suferințe, țineau ușa deschisă, treceau drumul la vecin, cu un blid cu mâncare și cu pâinea unei vorbe bune, acum oamenii urăsc, cu ușa închisă, zăvorâți într-o cetate cu odăi întunecoase și oșteni înarmați pe la ferești, chitiți să înfigă săgeata urii în acela care trece puntea, și este „de la ceilalți”.

Ura românului simplificat este întreținută la foc mic și constant, cât să fiarbă, dar să nu dea în clocot, de mercenarii din presă, de formatori de opinie, specializați în implanturi cu din mai rău în mai rău. Metodele sunt simple, primitive, dar consistente. Veți înțelege acum, de ce oamenii politici nu s-au străduit, mai ales în ultimii treizeci de ani, să construiască școli multe, să facă învățământul accesibil!

E nevoie de oameni fără carte, de subnutriți ai sorții, pentru ca să poată fi mânați, cu turma, când la deal, și când la vale. Învățământul acum, făcând abstrație de nenorocirea pandemică, este o palmă pe obrazul Școlii Ardelene, a lui Spiru Haret și a tuturor celor care și-au făcut din lumina cărții, scopul vieții, dedicată acestui țel, fără de care verbele întorc spatele viitorului și nu se lasă conjugate.

Ei înșiși, politrucii, nu au stat aproape de carte, dar au avut viclenia jegoasă de a-și pune pe pereți, la vedere, diplomele instrucției superioare, cartoane cumpărate, fără acoperire în știință.

Cu cei mai mulți doctori în lume, raportați la populație, ne târâm oasele sociale spre un feudalism bine întreținut și vopsit în culori vesele. Ca la noi, la nimenea!

Da, locul unde se vede cel mai bine această nobilă calitate a românului de a-și urî, din suflet, vecinul de scară, prietenul vechi, fratele, ori părintele, este pe facebook. O maree de cuvinte murdare, cu pumnii înjurăturilor, albiți de mânie partinică, cuvinte putrede, duhnitoare, din ghena gândirii, încinsă la roșu, gospodine înjurând copios, bătrânei prinzând curaj după ce și-au pus pamperși uscați, dar și unele capete luminate, oameni din umbra bibliotecii, spurcă, rup, dau cu piatra.

Sigur cei câțiva care încearcă să stâmpere ura, pun după o vreme, pușca jos și se ocupă de grădinăritul cuvintelor și a lucrurilor pe care le cunosc cel mai bine.

De aceea, exploatarea primitivă, cu adevărul ajuns ștergar la ușa partidului, a acestor resentimente, a lipsei de carte, și a prostiei în mare formă fizică, reprezintă adevăratul program al tuturor partidelor.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *