Sprijin pentru refugiații găzduiți la Gilău

„Mulți copii mici și foarte mici, mame singure și încărcate de griji. Mame care se ascund când plâng, care trebuie să se arate curajoase pentru ei și care nu au răspunsuri la întrebările lor: De ce stau departe de tați, de bunici, de casă, de grădi? De ce nu înțeleg limba și de ce nu se mai termină? Nu pot răspunde, pentru că nici ele nu știu”.

Sunt gândurile cu care femeile din AFA Cluj s-au îndreptat, marți, spre Gilău, cu brațele încărcate cu daruri pentru femeile și copiii refugiați din Ucraina.

„A fost emoție, deznădejde, au fost lacrimi, zâmbete, îmbrățișări, încurajări, empatie, comunicare non-verbală, disperare, căldură sufletească. Un mixt de sentimente pe care ei, refugiații de toate vârstele pe care i-am întâlnit, îl simt în fiecare clipă. Am văzut și simțit cum arată lipsa speranței că va mai fi vreodată cum a fost, iar asta e dureros. Mă bucur tare pentru ce s-a întâmplat azi. Deși la început erau ușor stânjeniți, la plecare ne-am îmbrățișat și ne-am luat rămas bun cu un mare zâmbet și cu promisiunea unei revederi”.

Sunt gândurile împărtășite de Mihaela Rus, la întoarcerea acasă. Și, prin aceste gânduri, emoția unor femei care au plecat din calea războiului doar cu veșmintele de pe ele și cu copiii în brațe sau de mână.

Este greu de imaginat, pentru cineva care n-a trăit niciodată o dramă, cum ar fi să rămâi fără nimic, să trebuiască să fugi de acasă doar cu ce ai pe tine, să ajungi într-o țară despre care nu știi neapărat mare lucru, să nu cunoști limba țării respective, să depinzi de „mila” cuiva (chiar dacă mila aceea înseamnă și dragoste de aproapele), să nu știi dacă bărbatul tău sau fratele tău sau copilul tău mai rămâne în viață în urma războiului, să nu știi dacă te vei mai putea întoarce vreodată în țara ta.

Gestul doamnelor de la AFA, dar și al celorlați, care au venit în sprijinul refugiaților din Gilău cu alimente, cu tablete pentru copiii care sunt la școală sau cu diverse articole de strictă necesitate, acoperă nevoile acestora doar pentru o perioadă de timp… Oamenii aceștia, femeile, mamele, bunicile și copiii lor, dincolo de sprijinul material pe care oameni de omenie din Cluj sau din altă parte îl oferă din tot sufletul, au nevoie și de susținere morală, de căldură sufletească, pe care tot oameni de omenie de aici sau din altă parte sunt în măsură să le ofere.

E nevoie, încă, de sprijin pentru pentru refugiații de la Gilău. Și, mai ales, e nevoie de empatie…

M. TRIPON