Șofer cu o alcoolemie foarte mare, urmărit de polițiști pe un teren agricol. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar

Un bărbat de 46 de ani, din comuna Ciurila, a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului. La vederea autospecialei de poliție, acesta ar fi părăsit drumul și și-ar fi continuat deplasarea pe un teren agricol.

Incidentul s-a produs pe 4 septembrie, în jurul orei 11:35. Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda l-au observat pe bărbat în timp ce conducea un autovehicul pe drumul comunal DC90, din direcția localității Pădureni.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, când a văzut autospeciala, șoferul ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi continuat să conducă aproximativ 200 de metri pe un teren agricol. Polițiștii au reușit ulterior să-l oprească.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus, la 8 septembrie, reținerea bărbatului pentru 24 de ore. O zi mai târziu, acesta a fost prezentat procurorului de caz, care a decis plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.