Slujbe de pomenire pentru eroii neamului, în toate bisericile ortodoxe

Clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase joi, 28 mai, la ora 12:00, la sărbătoarea „Înălțării Domnului” și Ziua Eroilor, în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

Conform celor anunțate de Patriarhia Română, în această zi, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele și monumentele închinate acestora, din țară și străinătate.

„Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul «Înălțării Domnului» a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfințită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească. Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român” – precizează Patriarhia Română. Aceeași sursă reamintește că „la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței creștine, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”. Catedrala Națională din București este ridicată, de asemeni, în memoria eroilor, primul dintre cele două hramuri ale sale fiind „Înălțarea Domnului” – mai amintețte sursa citată.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.